Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 19 noiembrie 2024

Fondurile pentru înființarea grupurilor de producători s-au epuizat

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță închiderea, cu trei zile înainte de termenul limită, a sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru DR-33 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol”, intervenție finanțată din Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Astfel, în

intervalul 19 august și 15 noiembrie 2024 s-au depus on-line, pe www.afir.ro44 de solicitări de finanțare în valoare totală de 18.052.553 de euro, gradul de depunere pentru această linie de finanțare fiind de 153,7%. Reamintim că, pentru sesiunea din acest an, alocarea financiară a fost de 11.744.706 euro. 

Finanțarea acordată prin DR-33 este 100% nerambursabilă și este limitată la 100.000 euro/ an, dar fără să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere. Sprijinul se acordă în baza unui plan de afaceri sub formă de sumă forfetară, degresiv, plătit în tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Cheltuielile eligibile în cadrul DR-33 sunt cele necesare pentru înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol și cel pomicol, prevăzute în planul de afaceri, prin care se asigură atingerea obiectivelor propuse.

În perioada următoare, toate proiectele depuse vor fi verificate documentar de către experții AFIR pentru a stabili eligibilitatea și a realiza selecția proiectelor în funcție de condițiile minime obligatorii și de criteriile de selecție menționate în Ghidul solicitantului. Ulterior, se va publica pe www.afir.ro Raportul de selecție a proiectelor care vor beneficia de finanțare în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare și soluționare a contestațiilor pentru proiectele aferente Intervențiilor de dezvoltare rurală din Planul Strategic PAC 2023 - 2027 (PS 2023 - 2027).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu