Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 17 noiembrie 2024

Primul RMN de ultimă generație destinat copiilor, de la un spital public din Regiunea Vest, pus în funcțiune cu ajutorul fondurilor europene

Vești bune pentru părinții ai căror copii au nevoie de investigații imagistice medicale în Vestul țării. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara” a pus în funcțiune un RMN ultraperformant, pentru copii, achiziționat prin fondurile europene
gestionate de ADR Vest.

Investiția în valoare de aproape un milion de euro a fost făcută în cadrul unui proiect de dotare a spitalului timișorean finanțat prin Regio-Programul Operațional Regional. RMN-ul va putea face investigații complete copiilor indiferent de vârstă (după prima săptămână de la naștere). În primă fază, de el vor beneficia pacienții internați în Spitalul „Louis Țurcanu”, urmând ca din ianuare el să fie accesibil prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și
pacienților din exterior.

„RMN-ul este una dintre investigațiile cele mai moderne care oferă diagnostice în mari părți ale pacienturii pediatrice pe care le tratăm aici, la Spitalul Louis Țurcanu. Dacă este să mă refer numai la faptul că suntem cea mai importantă unitate cu chirurgie pediatrică din Vestul țării, o unitate majoră în onco-pediatria română, care face și transplant medular, avem și o
componentă de politraumă – toate acestea fac ca RMN-ul să fie o unealtă de mare importanță pentru ceea ce înseamnă buna funcționare în îngrijirea copiilor”, a declarat Mihai Gafencu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara.

Punerea în funcțiune a RMN-ului completează o serie de investiții complexe pe care ADR Vest le-a făcut în Spitalul pentru Copii “Louis Țurcanu”, pentru ca pacienții care ajung aici să beneficieze de cele mai bune condiții de îngrijire.

 În cadrul aceluiași proiect, unitatea de primiri urgențe a fost dotată cu echipamente medicale performante, printre care și un sistem complet pentru intubații dificile, o măsuță de resuscitare a nou-născuților, un ventilator neonatal sau un monitor de respirație portabil. În total, aproape 1,4 milioane de euro au fost investiți în proiect, dintre care peste 1,3 milioane de euro sunt
fonduri europene nerambursabile „Asigurarea accesului fiecărui copil la investigații medicale avansate în spitalele publice reflectă angajamentul nostru de a construi un sistem de
sănătate echitabil și complet. 

Investițiile în sănătate reprezintă, înainte de toate, o investiție în bunăstarea oamenilor, pentru că el oferă familiilor liniștea că pot beneficia de servicii esențiale aproape de casă. Prin fiecare proiect pe care îl implementăm, ne dorim să sprijinim comunitățile și să creștem calitatea
vieții pentru toți locuitorii Regiunii Vest”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

17 ambulatorii și tot atâtea unități de primiri urgențe din Regiunea Vest au fost reabilitate și dotate cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, numai prin Programul Operațional Regional, prin intermediul căruia regiunea beneficiază acum și de 158 de ambulanțe noi. ADR Vest continuă investițiile în sistemul sanitar din Regiunea Vest prin Programul Sănătate, pentru care deține rolul de Organism Intermediar.

Pentru informaţii suplimentare, nu ezitați să ne contactaţi: tel. 0256-491.923,
e-mail - office@adrvest.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu