Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 15 noiembrie 2024

Autorizare operatiuni cu materii explozive

Raportat la dispozițiile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, persoanele juridice şi fizice care prepară, produc, procesează, experimentează, deţin, tranzitează pe teritoriul ţării, transmit sub orice formă, transferă, transportă, introduc pe piaţă, depozitează, încarcă, distrug, mânuiesc, comercializează şi folosesc materii explozive, sunt obligate să obţină în prealabil autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi a inspectoratului judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea.
În sensul legii, prin materii explozive se înţeleg explozivii de tipul amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de iniţiere, fitile detonante, fitile de siguranţă, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de şoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz civil şi articolele pirotehnice.
În vederea autorizării, persoanele juridice trebuie să prezinte la inspectoratul teritorial de muncă un dosar care să conțină:
a) cererea pentru autorizare, care trebuie să conţină cel puţin: denumirea, sediul şi obiectul activităţii, adresa, numărul de telefon/fax, persoana de contact, precum şi tipul materiilor explozive cu care efectuează operaţiuni;
b) copia certificatului de înregistrare şi statutul operatorului economic;
c) certificatul constatator de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, eliberat cu cel mult 30 de zile anterior datei de solicitare a autorizării;
d) cazierul judiciar pentru asociaţi şi administratori din care să rezulte că nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa cu închisoare mai mare de 2 ani pentru infracţiuni comise cu intenţie;
e) planul locaţiei unde se realizează activitatea;
f) schema electrică monofilară de alimentare cu energie electrică a locaţiei unde se desfăşoară activitatea;
g) schema privind modul de asigurare a iluminatului;
h) planul cuprinzând dotările şi amplasarea mijloacelor tehnice pentru combaterea şi prevenirea incendiilor;
i) schema instalaţiei de protecţie contra tensiunilor accidentale, inclusiv contra supratensiunilor atmosferice cu precizarea rezultatelor măsurării rezistenţei prizelor efectuate la termenul scadent;
j) lista cu personalul calificat şi autorizat să efectueze operaţiuni cu materii explozive.
În vederea autorizării depozitelor de materii explozive, persoanele juridice trebuie să depună la inspectoratul teritorial de muncă, suplimentar documentelor şi informaţiilor de mai sus, următoarele:
a) pentru depozite de explozivi de uz civil, date privind capacitatea maximă de stocare în echivalent TNT, numărul camerelor de stocare şi capacitatea acestora, tipul depozitului;
b) pentru depozite de articole pirotehnice, date privind capacitatea maximă de stocare, conform masei nete de amestec pirotehnic, numărul camerelor şi capacitatea acestora, tipul depozitului;
c) descrierea modului de asigurare a pazei şi a gardurilor împrejmuitoare acolo unde este cazul;
d) descrierea modului de asigurare a supravegherii, alarmării şi evacuării personalului în caz de pericol;
e) lista mijloacelor de transport în interiorul depozitului.
Autorizarea se obţine numai la solicitarea celui interesat şi pe o durată determinată, cu posibilitate de prelungire.
Autorizaţiile eliberate pe baza prezentei legi se vizează anual de către autorităţile emitente în a căror rază titularul îşi are sediul sau punctul de lucru autorizat.
Neprezentarea autorizaţiei pentru viză, în termen de 15 zile de la data expirării acesteia, atrage pierderea dreptului titularului de a efectua operaţiuni cu materii explozive.
Materiile explozive pot fi depozitate numai în spaţii special construite şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice avizate de inspectoratele teritoriale de muncă pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea.
Vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice si fizice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii.
Introducerea pe piaţă a explozivilor de uz civil şi a articolelor pirotehnice este admisă numai în condiţiile în care acestea respectă cerinţele esenţiale aplicabile lor, stabilite de legislaţia în vigoare ce urmăreşte să asigure un înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane şi siguranţei publice, protecţia şi siguranţa consumatorilor, precum şi protecţia mediului.
Utilizarea articolelor pirotehnice de divertisment din categoria F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice din categoria P2, precum şi a articolelor pirotehnice de scenă, se încredinţează numai persoanelor care sunt autorizate ca pirotehnicieni.
Autorizarea calităţii de artificier şi pirotehnician se face de către inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia persoana respectivă are domiciliul sau reşedinţa, numai persoanelor care au absolvit cursurile de calificare organizate de furnizori de calificare profesională autorizaţi.
Legislaţia care reglementează regimul materiilor expozive este:
- Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive;
- Hotărârea nr.536/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind deținerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea și folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operațiuni specifice în activitățile deținătorilor, precum și autorizarea artificierilor și a pirotehnicienilor;
- HG nr.1102/2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu