La data de 8 noiembrie a.c., polițiștii de imigrări din Ilfov, împreună cu colegii lor de la poliția de frontieră, au depistat în Aeroportul Internațional Henri Coandă București doi tineri, unul din
Bangladesh și celălalt din Egipt, care încercau să părăsească teritoriul României.Primul caz este cel al unui tânăr de 28 de ani din
Bangladesh, care intenționa să ajungă în Italia, o țară din spațiul Schengen.
Acesta a fost preluat de polițiștii de imigrări din București pentru verificări
și s-a constatat că se află în ședere ilegală pe teritoriul României. Întrucât a
solicitat o formă de protecție, tânărul a fost transferat la Centrul Regional de
Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din București, unde va urma
procedurile necesare.
Tot în aceeași zi, polițiștii au identificat și un tânăr
de 19 ani din Egipt, care voia de asemenea să plece în Italia. Și acesta se
afla în ședere ilegală și a fost introdus în Centrul de Cazare a Străinilor Luați
în Custodie Publică Otopeni, unde va rămâne până la finalizarea procedurilor de
îndepărtare sub escortă. După ieșirea din țară, pe numele străinului va fi
dispusă măsura interzicerii intrării pe teritoriul Uniunii Europene, Spațiului
Economic European și al Confederației Elvețiene pentru o perioadă de 6 luni,
conform legislației în vigoare privind regimul străinilor în România.
Acțiunile în sistem integrat ale polițiștilor vor
continua și în perioada următoare.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII
PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu