În data de
01.03.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combateri imigraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în zona de competenţă.Astfel, pe comunicaţia Jimbolia-Timişoara au oprit un autoturism,
care circula în regim de taxi, condus de un cetăţean român. În urma controlului
efectuat asupra mijlocului de transport au fost depistate patru persoane de origine afro-asiatică, fără documente de
identitate asupra lor.
În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că
pasagerii sunt cetățeni din Bangladesh, trei adulţi cu vârste cuprinse între 22
şi 29 de ani şi un minor de 15 ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai
stabilit că cei patru cetăţeni străini au trecut ilegal frontiera din Serbia în
România, pe jos, pe la frontiera verde, cu scopul de a ajunge în ţări din Vestul
Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări,
sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere
frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie
dispuse măsurile legale ce se impun.
Totodată,
recomandăm cetăţenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre
frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de
servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul
de telefon care funcţionează non-stop(021.9590).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu