În data de 19.03.2021, prefectul judeţului, Cristian Gâfu, a organizat o întâlnire de lucru împreună cu reprezentanţii ISU „Semenic“, IPJ Caraş-Severin, IJJ Caraş-Severin, Gărzii de Mediu şi APIA, pentru analizarea problemelor generate de incendiile de vegetaţie uscată.
Astfel, ISU „Semenic“ a prezentat datele a
43 de intervenţii la incendii de vegetaţie uscată în judeţul nostru în acest an. Dintre acestea, 13 incendii au avut loc pe parcele eligibile pentru subvenţiile acordate de APIA, urmând ca această instituţie, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu să analizeze aceste speţe. Se va verifica dacă beneficiarii au depus în termenul legal, de 10 zile de la producerea incendiului, notificare către Poliţie, urmând ca mai apoi să se constate modul în care au izbucnit aceste incendii. În baza rezultatelor verificărilor, APIA va decide dacă beneficiarii mai primesc subvenţiile sau, după caz, dacă vor fi sancţionaţi de către Garda de Mediu sau ISU „Semenic“. Instituţia Prefectului –
Caraş-Severin doreşte să faciliteze conlucrarea dintre APIA şi Garda de Mediu,
care au un protocol de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului
de respectare de către fermieri a
bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a
resturilor vegetale pe terenul arabil şi
la arderea pajiştilor permanente. Pentru
o bună desfăşurare a acţiunilor şi pentru eficientizare lor, Instituţia
Prefectului – Caraş-Severin va organiza lunar asemenea întâlniri de lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu