Suntem un
partid care am luat naștere în stradă. Ne-am format și unit ca organizație
politică în urma numeroaselor proteste la care am participat zile în șir, în
frig, pentru a scanda împotriva corupției și hoției și pentru a cere
respectarea drepturilor noastre.
Înțelegem, mai bine decât oricine, dreptul de a protesta. Ne-am exercitat tot timpul, însă, acest
drept în mod pașnic, iar în 10 August am simțit pe pielea noastră ce înseamnă încălcarea acestui drept.Am făcut
pasul spre politică promovând respectul, corectitudinea și onestitatea în
discursul nostru. Ce am avut de criticat am făcut-o cu argumente clare, ferme și, cel mai
important, cu dovezi. Nu am apelat la injurii pentru a ne face auziți. Am fost
conștienți de responsabilitatea mesajului nostru și de efectele sale.
Ce vedem,
însă, în aceste zile din partea Partidului AUR, dar și din partea unor lideri
social democrați nu are nimic de-a face cu valorile și principiile unei clase
politice responsabile în plină pandemie de COVID-19 și în plină criză sanitară
la nivel național.
În astfel de momente, promovarea unui mesaj de solidaritate ar trebui să
fie linia de comunicare a întregii clase politice pentru a le arăta oamenilor
că numai împreună putem trece cât mai repede peste această criză.
Astăzi vedem, însă, până unde pot duce mesajele iresponsabile și
extremiste, conspirațiile și fake news-urile pe care acești politicieni, de la
AUR și PSD, înțeleg să le rostogolească și să le încurajeze în spațiul public:
la escaladarea violenței. Nu demult am avut un exemplu, în acest sens, și de
peste ocean.
Protestele
din ultimele zile nu au nimic de-a face cu dreptul oamenilor de a-și striga
nemulțumirea față de măsurile impuse de autorități câtă vreme ele promovează
mesaje extremiste și acțiuni violente chiar la adresa celor care, în aceste
momente, se luptă pentru viețile noastre și îi îngrijesc pe cei bolnavi.
Nu vom
legitima și nu vom încuraja niciodată astfel de proteste câtă vreme singurul
lor scop este dezbinarea societății și promovarea urii.
Vom
continua să combatem conspirațiile și fake news-urile prin argumente ferme,
pentru că oamenii trebuie să știe adevărul, oricât s-ar chinui PSD și AUR, în
mod iresponsabil, să le folosească ca armă electorală.
Le datorăm acest lucru medicilor și personalului medical care sunt în
linia întâi a luptei cu acest virus, de un an încoace, non-stop.
E nevoie să comunicăm corect, să le explicăm oamenilor deciziile luate
și să le arătăm că suntem alături de ei și nu invers, cum vor alte partide.
Facem apel către toți cetățenii la responsabilitate și solidaritate
pentru a trece cât mai repede și mai ușor peste această criză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu