Au rememorat, cu această ocazie, alături de colegii lor români, momentele plăcute petrecute în perioada studenției, și-au reamintit echipele care se formaseră atunci între studenți români și vietnamezi, pentru a-i învăța limba română, limbă pe care, deși nu au mai folosit-o de peste 40 de ani, o vorbesc încă foarte bine. De altfel, foștii studenți vietnamezi, unii dintre ei ajunși acum în funcții importante în stat, au numai cuvinte de laudă la adresa Școlii Politehnice timișorene.
În acea perioadă, statul vietnamez, distrus de război, avea nevoie de specialiști care să pună umărul la reconstrucția țării. Regimul comunist al României din acea perioadă i-a acceptat la studii, iar acum statul vietnamez dorește să-și exprime recunoștința față de cei care i-au ajutat atunci când au avut cea mai mare nevoie. Astfel, anul viitor vor fi acordate medalii, chiar dacă unele post-mortem, acelora care i-au ajutat în perioada studenției, printre aceștia regăsindu-se rectorul de atunci al Politehnicii, Ioan Anton, sau profesori de renume cum au fost Coriolan Drăgulescu sau Vasile Cocheci.
Oaspeții vietnamezi, dar și colegii lor români, și-au amintit sălile din cadrul actualului Rectorat al UPT în care, acum peste 40 de ani, studiau sau dădeau examene, toți promitând o revedere anul viitor, când se împlinesc 45 de ani de la absolvire.
Departament Comunicare si Imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu