Continuă acțiunile de depistare a
persoanelor care aruncă deșeuri sub diverse forme pe domeniul public al
muncipiului Reșița.
Astfel, în ultima săptămână a
lunii iulie 2018, lucrătorii de poliție locală au acționat în zona complexului
comercial Victoria unde intervenția acestora a avut drept scop
identificarea și
sancționarea persoanelor care nu respectă prevederile Hotărârii Consiliului
Local 69/2014 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru buna gospodărire a
municipiului Reșița.
Au fost depistate 87 de persoane
ce nu au respectat normele legale aruncând diferite resturi pe domeniul public,
în acest sens fiind aplicate 5 avertismente și 82 de amenzi a căror valoare se
ridică la suma de 16.800lei.
Pe această cale atragem atenția
că potrivit HCL 69/2014 este interzisă aruncarea sau abandonarea deșeurilor pe
domeniul public, iar cetățenii și asociațiile de proprietari dar și persoanele
juridice au ca obligație să întrețină terenurile și spațiile pe care le dețin
sub orice formă legală.
Biroul de Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu