Potrivit
martorilor, evenimentul s-a produs imediat după ce trenul s-a pus în mișcare
după ce a staționat în gara Colțan.
Echipa operativă
deplasată la fața locului, din care a făcut parte și un polițist din cadrul
Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, nu a identificat
proiectile sau fragmente de proiectil. Au fost însă ridicate probe, urmând a se
efectua o expertiză criminalistică.
Nu au fost persoane
rănite.
Cercetările
continuă în vederea clarificării stării de fapt, sub coordonarea Parchetului
competent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu