Cu această ocazie, în prezenţa doamnei Eva Georgeta
Andreaș, prefect al judeţului Timiş, a domnului Călin Dobra, Președintele
Consiliului Județean Timiș şi a reprezentanţilor altor
instituţii de cooperare, domnul comisar șef de poliţie Tiberiu Giurea,
împuternicit şef al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră
Timişoara a prezentat rezultatele obţinute de structurile subordonate inspectoratului,
pe primul semestru al anului în curs.
În primul semestru al anului, Inspectoratul Teritorial al
Poliţiei de Frontieră Timişoara a urmărit îndeplinirea atribuţiilor conferite
de legislaţia în vigoare, atât în ceea ce priveşte optimizarea supravegherii şi
controlului la frontieră, cât şi combaterea eficientă a infracţionalităţii
transfrontaliere şi, în special, a migraţiei ilegale.
Activităţile
pe linia combaterii infracţionalităţii transfrontaliere în această perioadă
s-au desfăşurat conform prevederilor legale, urmărindu-se permanent executarea
misiunilor şi acţiunilor specifice la nivelul exigenţelor actuale, în scopul
identificării şi contracarării fenomenului infracţional transfrontalier, dar şi
a celorlalte activităţi specifice combaterii infracţionalităţii
transfrontaliere.
Realizări în domeniul de competență
Date statistice privind traficul de călători şi mijloace
de transport în P.T.F.
În semestrul I din anul 2018, valorile traficului de
călători înregistrate în punctele de control ale trecerii frontierei de pe raza
de competenţă a inspectoratului au fost de 1.979.589
persoane si 726.047
mijloace de transport. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când au tranzitat
frontiera 2.011.996 persoane si 720.216 mijloace de
transport, în acest an se coonstata o uşoară scădere a valorilor de trafic.
În
vederea fluidizării traficului, concomitent
cu asigurarea unui control eficient al documentelor de călătorie şi al
bunurilor transportate de călători, au fost întreprinse măsuri pentru derularea
unui control operativ şi civilizat, fiind dispuse suplimentarea personalului
care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi creşterea numărului
arterelor de control de pe ambele sensuri de intrare/ieşire din ţară, atunci
când situaţia a impus-o.
Proceduri
legale întreprinse în punctele de trecere a
frontierei
Nu s-a permis ieşirea din
ţară unui număr de 314 persoane, în
majoritatea cazurilor din cauza lipsei documentelor de călătorie valabile sau deoarece
erau expirate.
Nu s-a permis intrarea în
ţară unui număr de 350 cetăţeni străini,
în special din cauza faptului că aveau nereguli în documentele de călătorie.
Acte
ilegale
În
primul semestru al anului 2018, au fost constatate la frontieră un număr de 1.739 de ilegale (713 infracţiuni şi 1.026
contravenţii), acestea fiind în scădere
cu aproximativ 58,35% față de aceeași
perioadă a anului precedent, când au fost înregistrate 4.175 fapte ilegale.
Dintre
cele 1.026 măsuri de sancţionare
contravenţionale aplicate, au fost aplicate amenzi cu o valoare totală de 3.782.630 lei.
INFRACŢIONALITATEA
TRANSFRONTALIERĂ
Contrabanda
În
primul semestru din anul 2018, au fost constatate un număr de 51 cazuri de contrabandă, în care au
fost implicate 76 persoane, în creștere comparativ cu
aceeași perioadă din anul precedent, când au fost înregistrate 32 cazuri în care au fost implicate 40 persoane.
Din
infracțiunile de contrabandăconstatate, au fost reținute 63.577 pachete de țigarete și 578
litri alcool, bunuri în valoare totală de aproximativ 762.924 lei.
Cele
mai multe evenimente au fost înregistrate la sectoarele poliţiei de
frontieră Moldova Veche – 14 cazuri cu
19 persoane implicate, Drobeta Turnu Severin – 9 cazuri cu 21 persoane
implicate şi S.T.P.F. Mehedinți - 9 cazuri cu 11 persoane implicate.
Caz semnificativ
În data de
31.03.2018, poliţiştii
de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche –
judeţul Caraş-Severin au descoperit într-un autoturism condus de un cetățean
român, ascunse în locuri special amenajate, peste 2.400 de pachete cu ţigări de
proveninţă Serbia.
Bărbatul, cercetat de către
poliţiştii de frontieră pentru infracţiunea de contrabandă, a fost arestat
preventiv pentru 30 de zile.
Traficul
cu autovehicule furate
În
perioada supusă analizei, 01.01-30.06.2018, au fost depistate 10 vehicule
semnalate ca fiind furate, astfel:
-
Sectorul Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin – trei cazuri cu trei
autoturisme (Opel, BMW, Seat);
-
Sectorul Poliţiei de Frontieră Moraviţa – un caz cu o semiremorcă;
-Sectorul
Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare - trei cazuri cu doua ATV-uri, un
autoturism și o autoutilitară (Iveco);
-
Sectorul Poliţiei de Frontieră Jimbolia – un caz cu un autoturism (Citroen);
-
Sectorul Poliţiei de Frontieră Naidaș - un caz cu un autoturism (Audi).
În
urma verificǎrilor efectuate s-a constatat cǎ autoturismele au fost conduse de
către cetăţeni români şi sârbi, dar şi
de către un cetățean austriac, iar acestea
figureazǎ ca fiind furate din Spania, Austria, Italia, Danemarca și
Germania.
Braconajul
piscicol
Au
fost constatate 30 cazuri de braconaj
piscicol, săvârşite de către 55 cetăţeni români și bulgari,
comparativ cu anul 2017 în care au fost descoperite 14 cazuri cu 21 persoane.
Astfel
au fost confiscate 486,6 kg peşte, patru ambarcaţiuni, un motor de ambarcațiune
şi 193 unelte de pescuit, în valoare
totală de aproximativ 17.165 lei. Sectorul
poliţiei de frontieră unde au fost înregistrate cele mai multe cazuri este SPF
Șvinița cu şapte astfel de constatări.
Trafic cu
stupefiante
În
primul semestru din anul 2018, a fost înregistrat un singur caz de trafic de
stupefiante, la S.P.F. Socol, când a fost descoperită cantitatea de 2,658 kg cannabis. De asemenea, la S.P.F. Moravița, au fost reținute aproximativ 740 produse psihotrope.
MIGRAŢIE ILEGALĂ
Analizând
fenomenul migraționist în funcție de locul săvârșirii faptei, constatăm că
ponderea cea mai mare a infracțiunilor de treceri frauduloase au fost săvârșite
de migranți ilegali la frontiera cu
Republica Serbia. Au fost constatate 47
de cazuri cu 254 de migranți ilegali
. Comparativ cu primul semestru din anul 2017, se observă materializarea
măsurilor adoptate de instituţia noastră în diminuarea fenomenului
migraționist.
Din totalul
migranţilor depistați la frontiera cu Serbia, cele mai multe cazuri s-au înregistrat
la sectoarele poliţiei de frontieră Oravița, Moravița și Cruceni. Situația migranţilor ilegali depistaţi pe cetățenii se
prezintă astfel: Irak, Iran, Siria, Afganistan, Kosovo etc.
Traficul de
migranți
În
ceea ce privește traficul de migranți în primul semestru al anului 2018 au fost
instrumentate 12 cazuri de migratie ilegală în care a fost probată activitatea infracțională a 40 de traficanti de migranţi.
În ceea
ce privește măsurile întreprinse în urma continuării cercetărilor și tragerea
la răspundere a persoanelor vinovate care au săvârșit infracțiuni de trafic de
migranți, procurorii de caz au dispus:
-
21
măsuri de arest preventiv,
-
6
măsuri de control judiciar
-
13
traficanți/facilitatori sunt cercetați
în stare de libertate.
Documentara
activităţii infracţionale a celor 40 de călăuze/facilitatori a contribuit la
descurajarea fenomenului migraţionist, aspect reliefat de trendul descrescător
înregistrat în perioada analizată din anul 2018.
Acțiuni
în cooperare și rezultate
În
semestrul I al anului 2018, în zona de competenţă, s-au desfățurat 1.213
acţiuni cu 1.829 misiuni specifice poliţiei de frontieră, cu structuri ale
poliţiei și jandarmeriei, autorităţile vamale, Serviciul pentru Imigrări al Județului
Timiș, Garda Financiară, A.R.R., A.J.V.P.S. şi altele.
Pentru
eficientizarea activităţilor propunem următoarele măsuri:
·
Continuarea întăririi dispozitivelor de
supraveghere a fontierei prin efectuarea de misiuni în sistem integrat cu forţe
de cooperare din cadrul M.A.I., în vederea închiderii comunicaţiilor dinspre
frontieră către adâncimea teritoriului;
·
Menţinerea mobilităţii dispozitivelor de
supraveghere realizate, astfel încât să reacţioneze rapid atunci când sunt
depistate timpuriu grupuri de migranţi pe teritoriul statului vecin, în vederea
prevenirii intrării frauduloase pe teritoriul naţional;
·
Creşterea calităţii
serviciului de control la trecerea frontierei atât asupra persoanelor și documentelor
acestora, cât și asupra mijloacelor de transport, a bunurilor și a mărfurilor
transportate;
· Continuarea
activităților cu caracter preventiv, în scopul desfășurării unor activități de
informare cu personalul care încadrează structurile teritoriale, îmbunătățirea
modalității de transmitere a informărilor ce vizează situațiile în care
polițiștii de frontieră dau dovadă de integritate în realizarea atribuțiilor
profesionale, fiind avute în vedere atât cazurile de rezistență la corupție
fără finalitate, din punct de vedere juridic, cât și cazurile care au dus la
instrumentarea unor infracțiuni de corupție;
·
Îmbunătățirea nivelului de pregătire și
profesionalizarea poliţiştilor de frontiera în descoperirea falsurilor în
documente de călătorie și vize, în descoperirea autoturismelor furate precum și
eficientizarea activităților conductorilor câini de serviciu specializați în
detectare persoane / droguri / produse din tutun / arme, explozivi, muniție și
substanțe periculoase.
· Realizarea
unei colaborări eficiente cu autorităţile de frontieră din statele vecine și
eficientizarea misiunilor comune de patrulare în echipe mixte.
COMUNICAT DE PRESA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu