Membrii Forumului
Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu cei ai
Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița s-au bucurat
alături de toți enoriașii romano-catolici din Reșița și nu numai la aflarea
comunicatului din 16 mai a.c., prin care se aducea la cunoștință că parohul
Parohiei „Maria Zăpezii”, József Csaba Pál va deveni noul episcop diecezan de
Timișoara.
Acum am ajuns la
momentul despărțirii de dânsul și să ne bucurăm de consacrarea sa ca episcop de
Timișoara.
Programul detailat al
zilelor următoare va fi următorul:
5 august 2018, ora 10.30,
Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii“ Reșița:
Sfântă Liturghie de hram,
oficiată în trei limbi cu participarea părintelui canonic de Timișoara și
arhidiacon al Banatului Montan, József Csaba Pál, și a părintelui capelan János
Várga, ambii din Reșița. În cadrul acestei Sfinte
Liturghii de hram, păr. József
Csaba Pál, numit episcop diecezan de Timișoara la 16.05.2018, își va lua rămas
bun de la parohia „Maria Zăpezii“, unde a slujit ca paroh timp de aproape 31 de
ani (2.10.1987 - 5.08.2018), urmând ca în data de 6 august 2018 să fie sfințit
episcop în Domul din Timișoara.
Înfrumusețarea liturgică
muzicală a Sfintei Liturghii de hram va fi oferită de: corul parohial „Harmonia
Sacra” (dirijor: George Colța), corul de tineret reșițean „Fiamma”
(coordonator: Christine Maria Surdu) și fanfara „Musikkapelle
Banater Schwaben Augsburg” din Germania
(dirijor: Werner Zippel).
6 august 2018, ora 10.00,
Catedrala (Domul) „Sfântul Gheorghe“ Timișoara:
Sfântă Liturghie pontificală de consacrare și instalarea episcopală noului episcop diecezan József Csaba Pál, care a fost timp de aproape
31 de ani (2.10.1987 - 5.08.2018) paroh la parohia „Maria Zăpezii“ din Reșița. Consacratorul principal va fi episcopul dr. h.c. Martin Roos din
Timișoara, administrator apostolic. Co-consacratori
vor fi dr. Ioan Robu, arhiepiscop de București, mitropolit al provinciei
mitropolitane latine, și dr. György Jakubinyi, arhiepiscop de Alba Iulia.
Comunitatea germană îi
mulțumește părintelui arhidiacon József Csaba Pál pentru anii petrecuți
împreună la Reșița și în Banatul Montan, urându-i din toată inima binecuvântare
și har în noua misiune pe care i-a încredințat-o Bunul Păstor!
Erwin
Josef Țigla
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu