Universitățile membre ale Consorțiului
Universitaria (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași - UAIC, Universitatea
Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca - UBB, Universitatea din București - UB, Academia
de Studii Economice din București - ASE și Universitatea de Vest din Timișoara - UVT) demonstrează, o dată în plus,
calitatea
activității didactice și a activității de cercetare pe care le desfășoară,
printr-o nouă clasare a acestora în unul dintre cele mai importante topuri
mondiale, ShanghaiRanking's Global Ranking of Academic Subjects. Astfel, în
ediția 2018 a topului ce cuprinde ierarhizările pe domenii, unde sunt prezente
11 universități din România, se regăsesc și toate universitățile membre
ale Consorțiului Universitaria. La nivel mondial, au fost ierarhizate mai mult
de 4000 de universități din 83 de țări.
ShanghaiRanking's Global Ranking of Academic Subjects 2018 clasifică
universitățile din lume în 54 de subdomenii aferente unui număr de cinci
domenii principale: științele naturii,
inginerie, științele vieții, științe medicale și științe sociale.
Universitățile din Consorțiul Universitaria sunt prezente în clasamentele
realizate pentru domeniul științe
sociale, subdomeniile administrație
publică (UBB - top 151-200, ASE - top 151-200), economie (ASE - top 201-300), administrarea
afacerilor (ASE - top 201-300), management
(ASE - top 401-500), domeniul științele
naturii, subdomeniilematematică
(UBB - top 201-300, UB - top 301-400, UAIC - top 401-500), fizică (UVT - top 301-400, UBB - top 401-500) și științele pământului (UBB - top
401-500, UB - top 401-500) și pentru domeniul inginerie, subdomeniile inginerie
chimică (UAIC - top 401-500, UBB - top 401-500, UB - top 401-500) și știința și ingineria materialelor (UAIC
- top 401-500).
Indicatorii de performanță ai acestei clasificări se bazează pe performanța
academică obținută prin activitatea de cercetare științifică, pornind de la
date disponibile la nivel internațional din surse precum Web of Science și
InCites (ale ClarivateAnalytics), studiul ShanghaiRanking’s Academic
Excellence, Journal Impact Factor, perioada de referință fiind 2012-2016 pentru
fiecare subdomeniu evaluat. Indicatorii de performanță sunt: PUB - numărul de
publicații ale unei instituții; CNCI - ponderea citărilor publicațiilor unei
instituții; IC - numărul de publicații care au fost găsite cu cel puțin două
țări diferite în adresele autorilor împărțite la numărul total de publicații;
TOP - numărul de lucrări publicate în Top Journals și AWARD - numărul
personalului didactic al unei instituții care a câștigat un premiu
semnificativ. Acești indicatori de performanță măsoară productivitatea și
calitatea cercetării științifice, gradul de colaborare internațională și cele
mai înalte recunoașteri academice.
Clasificarea ShanghaiRanking's Global
Ranking of Academic Subjects dezvoltată de Universitatea JiaoTong Shanghai din
China a fost publicată pentru prima oară în 2009 și este una dintre cele mai
bine cotate la nivel internațional, reprezentând un punct de referință în
strategiile unor universități care doresc să fie actori de nivel internațional
în mediul academic.
În tabelul de mai jos se regăsesc
poziționările universităților din Consorțiul Universitaria:
Academic
Subjects
|
UAIC
|
UBB
|
UB
|
ASE
|
UVT
|
Universități
ierarhizate
|
Public Administration
|
-
|
151-200
|
-
|
151-200
|
-
|
200
|
Economics
|
-
|
-
|
-
|
201-300
|
-
|
500
|
Business Administration
|
-
|
-
|
-
|
201-300
|
-
|
400
|
Management
|
-
|
-
|
-
|
401-500
|
-
|
500
|
Mathematics
|
401-500
|
201-300
|
301-400
|
-
|
-
|
500
|
Physics
|
-
|
401-500
|
-
|
-
|
301-400
|
500
|
EarthSciences
|
-
|
401-500
|
401-500
|
-
|
-
|
500
|
Chemical Engineering
|
401-500
|
401-500
|
401-500
|
-
|
-
|
500
|
MaterialsScience&
Engineering
|
401-500
|
-
|
-
|
-
|
-
|
500
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu