Agenţia
pentru Finanţarea Investițiilor Rurale a organizat joi, 26 iulie 2018, o întâlnire
de lucru pentru analiza celor mai importante aspecte care țin de implementarea proiectelor
finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
La evenimentul organizat
la sediul Instituţiei Prefectului din judeţul Iaşi de către Centrul Regional 1
Nord-Est, au participat directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU, prefectul
județului Iași, Marian ŞERBESCU, președintele Consiliului Județean Iași,
Maricel POPA, precum și președintele
Fondului de Garantare a Creditului Rural, Alina Mihaela TOMA.
La întâlnire au fost prezenți beneficiari ai
Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), solicitanți
de fonduri europene, reprezentanți ai autorităților publice locale, ai
societăților de consultanță, precum și ai antreprenorilor care asigură execuția
lucrărilor de construcții.
„Este important să avem sprijinul
dumneavoastră la momentul când vom demara realizarea Planului Național Strategic
după 2020. Suntem deja la jumătatea celui de-al doilea exercițiu financiar și consider
că suntem într-un moment în care putem utiliza eficient experiența acumulată,
atât din punct de vedere al Agenției, cât și al beneficiarilor. De asemenea,
cred că ține de noi să construim un Plan Strategic al României care să
corespundă foarte bine nevoilor din mediul rural pentru că solicitările de
finanțare sunt extrem de mari. Numai la nivelul regiunii nord-est, avem
solicitări de finanțare de 980 milioane de euro, din care am putut contracta,
din păcate, doar 500 de milioane de euro.
Așadar, rezultă un deficit de finanțare de peste 400 de milioane de euro.
Din acest motiv, fac apel public la toți factorii decidenți de la nivel
regional să facă demersurile necesare, astfel încât europarlamentarii din
regiunea dumneavoastră să se opună diminuării plafonului PAC și fondurilor
europene pentru dezvoltare rurală.” a declarat directorul general al AFIR,
Adrian CHESNOIU.
Subiectele abordate în timpul întâlnirii au
vizat lansarea sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare pentru anul
2018, problemele întâmpinate în anii anteriori de către beneficiarii publici și
privați în derularea proiectelor finanțate prin intermediul submăsurilor din
cadrul PNDR 2020, dar și posibile soluții pe care AFIR să le implementeze la
nivelul procedurilor interne de lucru. Directorul general al Agenției a răspuns punctual tuturor
problemelor pe care beneficiarii le-au întâlnit în implementarea proiectelor,
legate de achizițiile publice, dar și de proiectele selectate și nefinanțate
pentru care se dorește trecerea pe procedura de tranziție în viitorul exercițiu
financiar, dacă regulamentele europene vor permite acest demers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu