Agenția
pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale recomandă solicitanţilor Programului
Național de Dezvoltare Rurală să acorde o atenţie sporită la întocmirea
documentaţiei obligatorii pentru depunerea cererilor de finanţare în sesiunile
care vor fi lansate anul aceasta.
„În acest moment, ne pregătim să lansăm noile sesiuni de depunere a
cererilor de finanțare și cu această ocazie reamintesc faptul că, în afară de
documentele obligatorii pe care le solicităm la depunerea dosarelor, există o
serie de condiţii pe care potenţialii beneficiari trebuie să le respecte şi la
contractare. Un exemplu în acest sens este solicitarea Cazierului judiciar al responsabilului
legal, fără înscrieri care privesc sancţiuni economico-financiare. Au fost
situaţii în care solicitanţii au fost declaraţi eligibili în urma evaluării,
dar nu s-a putut încheia contractul de finanţare pentru că reprezentantul legal
nu îndeplinea această condiţie, prevăzută în Ghidul solicitantului”, a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenției
pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Astfel, reamintim solicitanţilor faptul că în Cazierul judiciar al reprezentantului
legal nu trebuie să apară infracţiuni de natură economică sau cu implicaţii
economice, acestea fiind cele care afectează
patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, publice ori private.
Trebuie menționat că în
principal Codul Penal conține reglementări privitoare la activitățile
economice, comerciale și financiare care se desfășoară și a căror existenta și
dezvoltare lezează economia națională, împiedică activitatea agenților
economici, prejudiciază interesele economice ale populației. De asemenea, se regăsesc astfel
de norme cu caracter penal și în legi speciale, precum: Legea nr. 78/ 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie; Legea nr.
31/ 1990 privind societăţile, Legea nr.
241/ 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Codul vamal, Codul Fiscal și de procedură Fiscală, Codul Silvic, legislație bancară și alte legi specifice domeniilor
de activitate.
Subliniem faptul că fiecare
cazier judiciar este supus unei analize foarte atente efectuate de către
experții AFIR, în funcție de articolele legale înscrise.
I
Listă exemplificativă
cu infracţiuni de natură economică sau
cu implicaţii economice.
Lista are caracter
exemplificativ având în vedere dimensiunea și varietatea domeniilor economice
și a reglementărilor specifice, precum și dinamica procesului normativ. Cele
mai importante acte normative care conțin prevederi legislative cu referire la
infracţiuni de natură economică sau cu implicaţii economice sunt:
-
Infracţiuni
prevăzute în Codul penal
o Infracţiuni contra
patrimonului (art. 228 – 252);
o Infracţiuni de
corupție și de serviciu (art. 289 – 309);
o Infracţiuni de fals
(art. 310 – 319)
-
Legea nr. 31/
1990 privind
societăţile (art. 271 – 281);
-
Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea
şi combaterea evaziunii fiscale (cap. II, art. 3 – 9);
-
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie;
-
Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea
şi sancţionarea spălării banilor (art. 29, 31);
-
Codul vamal
al României (art. 270 – 275);
-
Legea nr. 59/1934
asupra cecului, (art. 84, pct. 1-4);
-
Legea nr. 21/1996 a concurentei (art. 65);
-
Legea nr.
46/2008 - Codul Silvic ( TITLUL VI: Răspunderi şi sancţiuni).
-
Alte legi
sectoriale care reglementează activități economice pot conține secțiune dedicată
contravențiilor și infracțiunilor.
COMUNICAT DE PRESA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu