Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 19 iulie 2018

MODIFICĂRI ADUSE CODULUI RUTIER DIN GRECIA

Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto
Circulaţia auto se efectuează pe partea dreaptă a drumului. Cetățenii români care au autoturisme înscrise în circulație în România pot circula în Republica Elenă cel mult 180 de zile, dacă sunt turiști și nu au o rezidență legală în această țară.
Cetățenii români care au rezidență legală sau domiciliul în Republica Elenă (carte de identitate pentru cetățeni europeni, asigurare medicală IKA sau număr fiscal AFM) sunt obligați ca, imediat dupa intrarea pe teritoriul elen, să se prezinte la primul birou vamal în vederea parcurgerii procedurilor de import a autovehicolulului.
Recomandăm tuturor cetățenilor români, rezidenți sau cu domiciliul în Grecia, să se informeze cu strictețe asupra prevederilor legii elene, înainte de a se deplasa în această țară cu un autoturism cu numere de înmatriculare românești în GreciaStarea generală a drumurilor şi a infrastructurii este bună.Cetățenii români care călătoresc pe teritoriul Republicii Elene sunt informați că începând cu data de 30.03.2018 a intrat în vigoare Noul Cod Rutier elen.
În conformitate cu dispozițiile acestuia, sunt aplicate sancțiuni după cum urmează:
1. Neutilizarea centurii de siguranță sau a căștii de protecție pentru motociclişti se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

2. Utilizarea telefonului mobil de către conducătorul auto în mers, fără dispozitiv handsfree se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

3. Conducerea autovehiculului de către o persoană având ο concentrație de alcoolde:
     - 0,50-0,80 g/l ȋn sânge sau de 0,25-0,40 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 200 euro și imobilizarea autovehiculului;
     - 0,80-1,10 g/l ȋn sânge sau de 0,40- 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 700 euro, ridicarea permisului de conducere timp de 90 de zile și imobilizarea autovehiculului;
     - peste 1,10 g/l ȋn sânge sau de peste 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 180 de zile, cu închisoare  de minimum două luni, amendă de 1.200 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare pentru o perioadă de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

Conducătorii auto care recidivează în termen de 2 ani și care sunt depistaţi având o concentrație de alcool în sânge de peste 1,10 g/l sunt sancționați cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 5 ani, cu închisoare de cel puțin 6 luni, amendă de 2.000 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

4. Depășirea limitei de viteză cu peste 30 km/oră se sancţionează cu amendă de 350 euro şi ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile.

5. Nerespectarea culorii roşii a semaforului se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 60 de zile.

6. Νerespectarea semnificației indicatorului „STOP la intersecţie” se sancționează cu o amendă de 700 euro, ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp 20 de zile.

7. Efectuarea de manevre periculoase se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere  timp de 30 de zile, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului  timp de 10 zile.

8. Staționarea - parcarea ilegală se sancţionează cu amendă de 40-150 euro, după caz, și ridicarea permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 10 zile.
9. Blocarea rampelor de trecere destinate persoanelor cu handicap sau parcarea în locuri destinate persoanelor cu handicap se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului  timp de 60 de zile.

10. Utilizarea pentru deplasare a benzii de urgență, indiferent de durată, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

11. Circulaţia constantă a camioanelor grele și a autobuzelor pe banda din stângasau utilizarea acestei benzi pentru depăşiri care surprind șoferii care circulă de drept pe această bandă se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere  timp de 60 de zile.

12. Aruncarea pe geam, ȋn timpul mersului, de obiecte sau substanțe care poluează sau pot provoca un incendiu sau accident, inclusiv țigările, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.
13. Plata a jumătate din cuantumul amenzii în termen de 10 zile a fost abrogată. Amenda se plătește în termen de 15 zile la Poșta Elenă sau la sediul primăriei pe raza căreia se află secția de poliție rutieră care aplică amenda.

ATENŢIE! În ultima perioadă, la nivelul oficiilor consulare ale României din Republica Elenă au fost înregistrate mai multe cazuri în care cetăţenii români au fost sancţionaţi contravenţional deoarece transportau în autoturismele cu care se deplasau cantități de combustibil peste limitele admise de legislația elenă.
Astfel, potrivit reglementărilor legislației elene în vigoare este interzisă introducerea în Grecia, în canistre sau alte recipiente, de produse petroliere/combustibili.
Pentru încălcarea acestei dispoziții legale se aplică amendă, deschiderea de dosar penal pentru contrabandă cu produse petroliere/combustibili și indisponibilizarea autovehiculului de către autoritățile vamale elene.
În acest sens, regăsiţi mai jos prevederile Codului Vamal Elen – Legea nr. 2960/2001, cu privire la transportul si limitările cantitative impuse de legislaţia elenă:
Art. 52 Substanțe inflamabile
Produsele, rezervoarele și pachetele care conțin substanțe inflamabile , explozibile sau alte substanțe periculoase pentru mediu sau sănătate trebuie să aibă o înscriere vizibilă și inteligibilă, care să declare conținutul și nivelul de pericol.  Transportatorii trebuie să declare ȋntr-un document separat Autorității Vamale importul respectivelor rezervoare înainte de descărcarea lor, în caz contrar este încălcat Codul Vamal, faptă pedepsită de actualul Cod.
Art. 59  
1. Pentru produsele supuse impozitului special de consum care sunt dobândite de cetățeni particulari pentru uz propriu și care sunt transportate  personal dintr-un stat membru în altul, impozitul special de consum este datorat numai în statul din care sunt achiziționate bunurile.
2. Pentru a se stabili dacă bunurile supuse impozitului special de consum la care se referă paragraful 1 sunt destinate uzului personal, se iau în calcul de către autorități următoarele elemente:
a. identitatea comercială a deținătorului și motivele deținerii produselor;
b. locul în care se află produsele și, în funcție de situație, modul de transport  folosit;
c. documentele aferente produselor;
d. natura produselor;
e. cantitatea produselor.
 3. Pentru aplicarea literei e. a paragrafului 2, sunt stabilite următoarele limitări cantitative pentru următoarele produse:
a.  produse de tutun:
- țigări: 800 bucăți
- țigări foi mici (cu greutatea sub 3 gr. bucata): 400 bucăți
- țigări foi (peste 3 gr. bucata): 200 bucăți
- tutun vărsat : 1 kg 
b.  băuturi alcoolice :
- băuturi spirtoase : 10 litri
- produse intermediare: 20 litri
- vin: 90 litri (din care maximum 60 litri vin spumant)
- bere: 110 litri
4. Substanțele petroliere care au fost puse deja în consum într-un stat membru devin impozabile și sunt taxate de autoritățile competente dacă transportul lor în țară se face prin mijloace neautorizate de către un particular sau în contul acestuia.   
Se consideră neautorizat transportul combustibilului ȋn recipiente neomologate pentru acest scop şi ȋn cantităţi care depăşesc capacitatea unei canistre. 
Ministerul Afacerilor Externe adresează rugămintea cetățenilor români ca, anterior deplasării în Republica Elenă, să se documenteze cu privire la condiţiile de intrare şi şedere pe teritoriul acestui stat.
Atenţie! Poliţia elenă aplică amenzi mari şi poate reţine permisul de conducere, certificatul şi numerele de înmatriculare pentru cei care:
  • Folosesc telefonul mobil în trafic,
  • Circulă pe benzile destinate mijloacelor de transport în comun,
  • Depăşesc pe linie dublă, trec pe culoarea roşie a semaforului, nu respectă semnalele agentului de circulaţie, opresc în locuri neamenajate sau şofează înapoi pe autostradă, etc.
  • Taxele pentru autostrăzi
Taxele pentru autostrăzi în Republica Elenă pentru autoturisme variază în funcţie de lungimea tronsonului utilizat. Între oraşele Salonic şi Atena, pe o distanţă de aproximativ 520-570 de km, taxele de autostradă sunt cuprinse între 30 şi 58 de euro.

  • Permisul de conducere
Permisul de conducere românesc este valabil în Republica Elenă. După obţinerea permisului de şedere, cetăţenii români vor solicita Direcţiei de Transport Local preschimbarea permisului de conducere român, cu unul elen.
  • Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie
În caz de accident de circulaţie, chiar şi de mică importanţă, constatarea poliţiei este obligatorie.
Completaţi, împreună cu cealaltă parte, formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia.
Dacă în urma accidentului sunt răniţi, conducătorul auto poate fi reţinut şi prezentat tribunalului, care va stabili partea sa de responsabilitate. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii române de asigurări din Grecia, care figurează pe Cartea verde.
Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.
  • Detectoare radar sau aparatură anti-radar
Legea elenă interzice cu desăvârşire folosirea, dar şi simpla posesie în autoturism a unor aparate anti-radar, a detectoarelor anti-radar, precum şi a altor sisteme de depistare a radarelor.
Aşadar, vă recomandăm să nu deţineţi în autoturisme detectoare anti-radar, aparate anti- radar sau alte sisteme de acest gen.
Deţinerea sau folosirea detectoarelor radar, precum şi a aparaturii anti-radar se sancţionează cu amendă în valoare de 2.000 euro, reţinerea permisului de conducere până la 30 de zile, confiscarea actelor autoturismului şi a plăcuţelor de înmatriculare până la 60 de zile.

Atenţie! Dacă sunaţi din greşeală la 112, nu închideţi! În caz contrar, vi se poate trimite o maşină în locul în care vă aflaţi, pentru a vedea dacă totul este în regulă!
  • În cazul pierderii/furtului documentelor de călătorie cetăţenii români pot contacta:
  • Ambasada României la Atena – Secţia Consulară: Telefon 00302106728879 sau 00302106728875
  • Consulatul General al României din Salonic: Telefon 00302310340088 sau 00302310340089.​

SURSA:Ministerul Afacerilor Externe
Publicat de:Irina M.C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu