O echipă formată din inspectori din cadrul Direcţiei Urbanism
şi Amenajarea Teritoriului şi poliţişti locali au efectuat verificări la
faţadele clădirilor din zona Lunca Pomostului, conform HCL nr. 69/2014 privind
stabilirea unor măsuri necesare pentru buna gospodărire a municipiului Reşiţa.
Au fost constatate intervenţii la faţadele clădirilor la
cinci spaţii comerciale şi la 10 apartamente, fără a deţine aviz de culoare.
Potrivit HCL nr. 69/2014, art. 5, alin. (2), lit. b, „Persoanele
fizice şi juridice au obligaţia să întreţină corespunzător faţadele clădirilor
deţinute în proprietate sau sub orice alt titlu. Aceasta înseamnă execuţia de
lucrări de refaceri şi reparaţii la tencuieli şi zugrăvirea totală, înlocuirea
geamurilor sparte sau murdare, eliminare înscrisuri şi desene obscene etc.
Totodată, conform aceleaşi HCL nr. 69/2014, art. 5, alin (2),
lit. c, se prevede că „în prealabil lucrărilor de refaceri şi reparaţii la
faţade se va obţine de la Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului avizul
de culoare pentru faţadă în care se va prevedea culoarea şi condiţiile de
realizare a lucrărilor.”
Menţionăm că toţi proprietarii clădirilor identificate au
fost somaţi să obţină avizul de culoare şi să realizeze unitar faţada clădirii
până la data de 30 mai 2015.
Cabinet Primar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu