Primăria Municipiului Reşiţa îi invită pe toţi cetăţenii, agenţii
economici, societăţile comerciale, unităţile de învăţământ, asociaţiile de
proprietari/locatari şi toate celelalte instituţii de pe raza municipiului
Reşiţa să participe la campania „Curăţenia de primăvară”, care se va desfăşura
în perioada 9 martie 2014-10 aprilie 2015.
În cadrul acestei
acţiuni se vor lua măsuri pentru curăţarea spaţiilor verzi, a aleilor, a
trotuarelor şi a rigolelor stradale din perimetrul imobilelor de locuit şi a
celor cu altă destinaţie precum şi vopsirea băncilor.
În acest sens, Primăria Municipiului Reşiţa face câteva
recomandări:
· tăierea sau
toaletarea neautorizată a arborilor şi a arbuştilor de pe domeniul public şi
privat al municipiului este interzisă.
· deşeurile,
rezultate ca urmare a acestor activităţi, vor fi depozitate la punctele de
colectare a deşeurilor menajere, cât mai compact.
· cetăţenii
care doresc să se dispenseze de obiecte casnice sau de alte lucruri
nefolositoare, altele decât deşeuri menajere şi cele electrocasnice, o pot face
depozitându-le pe platformele pentru colectarea deşeurilor menajere.
Pentru
situaţiile când deşeurile, rezultate în urma curăţeniei de primăvară, nu pot fi
depozitate în aceste locuri sau în containere, rugăm cetăţenii să se adreseze
S.C. Brantner Servicii Ecologice S.A. la nr. de telefon 0255/ 251 143 sau 0737
770 500.
Curăţarea şi
igienizarea albiei râului Bârzava va fi realizată de către Direcţia Apelor
Banat în colaborare cu agenţii economici riverani, conform sectorizării
existente.
În cadrul
campaniei „Curăţenia de primăvară”,
Serviciul Public - Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului
Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire- va desfăşura
următoarele activităţi:
· reabilitarea
spaţiilor verzi;
· plantarea de
material dendro-floricol;
· tăierea
arborilor uscaţi, îmbătrâniţi, scorburoşi sau periculoşi;
· toaletarea
arborilor situaţi pe aliniamentul străzilor;
· completarea
gardului viu existent;
· udarea
spaţiilor verzi;
· reabilitarea
străzilor afectate în perioada iernii;
· plombarea
principalelor artere din municipiu;
· montarea,
întreţinerea şi repararea mobilierului stradal;
·
recondiţionarea sau înlocuirea indicatoarelor de circulaţie, a
celorlalte indicatoare şi panouri de la intrările în localitate şi intersecţii;
· repararea şi
vopsirea mobilierului urban existent şi întreţinerea gardului metalic;
· amplasarea
jardinierelor cu flori pe stâlpi.
Persoanele
fizice, asociaţiile de locatari/proprietari, în conformitate cu prevederile
H.C.L. nr. 69/2014 privind măsurile necesare pentru buna gospodărire a
municipiului Reşiţa, cu completările şi modificările ulterioare, vor desfăşura
următoarele activităţi:
· întreţinerea
şi curăţenia spaţiilor pe care le deţin, a anexelor gospodăreşti, a curţilor şi
a împrejurimilor acestora;
· curăţenia şi
întreţinerea şanţurilor şi podeţelor, în zona imobilelor pe care le deţin sau
le administrează;
· îngrijirea
pomilor şi a florilor din perimetrul imobilelor pe care le deţin;
· menţinerea
curăţeniei pe trotuare, pe porţiunea din
dreptul gospodăriei, şi a locurilor de parcare pe care le folosesc;
· depozitarea
reziduurilor menajere şi a gunoaielor numai în locurile special amenajate;
· vopsirea
mobilierului urban aferent blocului/imobilului.
Agenţii
economici, instituţiile publice, unităţile de cooperaţie şi celelalte persoane
juridice, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 69/2014 privind măsurile necesare pentru buna
gospodărire a municipiului Reşiţa, vor realiza următoarele activităţi:
· întreţinerea
în stare corespunzătoare a clădirilor şi a spaţiilor unde îşi desfăşoară
activitatea cu titlu de folosinţă sau proprietate, prin asigurarea spălării
geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor, a
panourilor publicitare, a bannerelor, a faţadelor precum şi zugrăvirea
acestora;
· asigurarea
împrejmuirii corespunzătoare a imobilelor, întreţinerea pomilor şi a altor
plantaţii din incintă;
· asigurarea
condiţiilor de igienă prin operaţii de curăţire, dezinsecţie şi deratizare a
imobilelor;
· asigurarea
curăţeniei trotuarelor din jurul incintelor precum şi întreţinerea spaţiilor
verzi;
Pe toată
perioada desfăşurării acţiunii, S.C. Brantner Servicii Ecologice S.A. va
asigura:
· curăţarea
platformelor punctelor de colectare a deşeurilor menajere, colectarea şi
transportul zilnic al gunoiului menajer de pe platformă şi din jurul acesteia;
· respectarea
întocmai a graficului de colectare şi transport a deşeurilor menajere de la
casele particulare, instituţii, societăţi şi comercianţi
· repararea şi
înlocuirea containerelor pentru colectarea gunoiului menajer.
Totodată, S.C. SUPERCOM S.A va asigura:
· salubrizarea
spaţiilor verzi, a trotuarelor şi a arterelor de circulaţie;
· repararea,
înlocuirea şi completarea coşurilor stradale.
Efectuarea
curăţeniei de primăvară este obligatorie pentru toţi cetăţenii, asociaţiile de
locatari/proprietari, agenţii economici, autorităţi şi instituţii publice,
precum şi pentru asociaţii, fundaţii şi alte organizaţii care îşi desfăşoară
activitatea pe raza municipiului Reşiţa.
De asemenea,
şi în acest an este lansat concursul ,,Cea mai curată asociaţie de
locatari/proprietari”, dotat cu premii.
Pe această
cale, Primarul Municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, face un apel la toţi
cetăţenii să se implice şi să sprijine cu forţe proprii eforturile
administraţiei publice locale de a avea un oraş curat şi civilizat.
Cabinet
Primar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu