Incident cu dosar penal
În seara zilei de 14 martie a.c., Unitatea de Primiri Urgenţe
din cadrul Spitalului Judeţean Reşiţa a sesizat Poliţia Municipiului Reşiţa cu
privire la faptul că un tânăr s-a prezentat pentru a-i fi acordate îngrijiri
medicale întrucât prezenta o leziune la nivelul feţei.
În urma investigaţiilor efectuate s-a constatat că A.S., în
vârstă de 18 ani, din Măureni, a deţinut ilegal o armă neletală cu aer
comprimat la domiciliul său. Se pare că tânărul ar fi procurat arma din
străinătate, iar în cursul zilei a fost pe câmp unde a tras de mai multe ori
după păsări. În seara zilei a lăsat arma în camera sa de lucru, iar tatăl său a
manevrat-o greşit, aceasta s-a descărcat în direcţia tânărului pe care l-a
rănit în zona feţei.
Tânărul s-a prezentat la spital pentru a-i fi acordate
îngrijiri medicale şi ulterior a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă
Timişoara.
În prezent se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii
infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă
neletală, arma fiind confiscată.
·
Fără permis
În seara zilei de 14 martie a.c., poliţiştii au intervenit la
un accident produs pe raza localităţii Bucoşniţa în care un autoturism şi un
ansamblu de vehicule au fost avariate.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că în timp ce M.V., în
vârstă de 33 de ani, conducea un autoturism, din direcţia Orşova spre Caransebeş,
a intrat într-un ansamblu de vehicule condus de un cetăţean din Polonia, care
nu i-a acordat prioritate de trecere la efectuarea virajului spre stânga.
Poliţiştii au constatat că M.V. nu posedă permis de
conducere.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o
persoană care nu posedă permis de conducere.
·
Dosare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei
În cadrul unei acţiuni pe loinia circulaţiei rutiere,
desfăşurate în seara zilei de 14 martie a.c., poliţiştii au intervenit la un
accident produs pe Pasajul Superior Nera din municipiul Reşiţa şi soldat doar
cu pagube materiale.
Din verificările efectuate s-a stabilit că autovehiculul a
fost condus de către D.S., în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a fost testat cu
aparatul alcooltest şi rezultatul a fost pozitiv. Acestuia i-au fost recoltate
probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal
întocmit pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care are o
îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Un alt autoturism a fost oprit pentru control pe Bulevardul
A.I.Cuza, tot din municipiul Reşiţa. La volanul autovehiculului se afla A.A.,
în vârstă de 28 de ani, care avea permisul de conducere suspendat.
Pe raza localităţii Glimboca a fost depistat C.I., în vârstă
de 34 de ani care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor şi o
remorcă confecţionată artizanal fără a poseda permis de conducere.
În cadrul unei alte acţiuni desfăşurată pe strada Tudor
Vladimiresc din municipiul Caransebeş, a fost opri pentru control un moped fără
numere de înmatriculare.
Din verificări s-a constatat că autovehiculul este
neînmatriculat şi a fost condus de către L.N., în vârstă de 33 de ani fără a fi
posesor de permis.
Câteva ore mai târziu pe Calea Severinului din Caransebeş a
fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate. La
testarea şoferului D.V., în vârstă de 55 de ani, cu aparatul alcooltest
rezultatul a fost pozitiv fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în
vederea stabilirii alcoolemiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu