Ziua de 25 martie reprezintă ziua Poliţiei Române şi pentru
marcarea acestui important eveniment Inspectoratul de Poliţie Judeţean
Caraş-Severin organizează activităţi în mijlocul cetăţenilor dedicate atât
copiilor, dar şi părinţilor. Poliţiştii îşi vor prezenta tehnica şi
autospecialele din dotare în Parcul Tricolorului din municipiul Reşiţa chiar de
ziua lor, 25 martie a.c., începând cu orele 9:30.
În parc vor fi amenajate standuri expoziţionale cu tehnică
folosită în activitatea de poliţie: laboratorul mobil, folosit de criminalişti,
autospecialele de intervenţie şi Poliţie Rutieră, dar şi o expoziţie de arme, aflate în dotarea luptătorilor
Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
De asemenea, vor avea loc demonstraţii ale
„câinilor-poliţist” care vor efectua diferite demonstraţii de patrulare şi
imobilizare a infractorilor sau de apărare la atacul prin surprindere.
Începând cu orele 13.00 luptătorii Serviciului pentru Acţiuni
Speciale vor executa o demonstraţie pentru prinderea şi anihilarea unui grup de
infractori. Ei vor îşi vor demonstra abilitatea în imobilizarea răufăcătorilor.
Tot ei sunt cei care vor desfăşura şi exerciţii pentru autoapărare.
Toţi cei care doresc să afle o parte din istoria unei
instituţii dedicate 24 de ore din 24 comunităţii, sunt invitaţi să fie alături
de noi.
Pentru cei care doresc să urmeze cariera de poliţisti, este
un prilej binevenit pentru a cunoaşte mai îndeaproape secretele meseriei, dar
şi ce condiţii trebuie să îndeplinească viitori elevi sau studenţi.
În urma acestor activităţi vor avea loc festivitatea de
avansare în grad, dar şi un dineu festiv.
•
Prin Regulamentele Organice din anul 1831, Agia a devenit
Poliţie şi s-a creat Poliţia din Capitală, atribuţiile fiind apropiate de cele
actuale (ordinea, paza oraşului în timpul nopţii şi păstrarea liniştii,
supravegherea tuturor persoanelor care intrau în oraş).
Începând cu Legea de organizare a poliţiei emisă în timpul
domniei lui Alexandru Ioan Cuza, urmată de Legea lui Vasile Lascăr şi de Legea
pentru organizarea poliţiei generale a statului, competenţele poliţiei au fost
extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine
reglementate.
În prezent, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt
legiferate de Legea nr. 218 din 23.04.2002. Astfel, Poliţia Română este în
prezent „instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind
apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii
private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea
ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu