“În intervalul 27 iulie – 1 august, mai multe județe din sudul și sud-vestul țării au fost afectate de inundații puternice și viituri care au pus în pericol viața oamenilor și au cauzat pagube importante comunităților locale.
În aceste condiții, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea a dispus mobilizarea și intervenția de urgență a efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv cu forțe suplimentare, dar și cu elicoptere și mijloace tehnice pentru evacuarea preventivă și salvarea oamenilor aflați în pericol.
Astfel, în perioada de vârf a fenomenelor meteorologice periculoase, peste 6.000 de pompieri, jandarmi și polițiști au intervenit în gestionarea situațiilor de urgență.
În această săptămână, în urma intervențiilor structurilor pentru situații de urgență au fost evacuate preventiv 1.832 de persoane, iar alte 773 de persoane au fost salvate din diverse situații critice.
Din totalul de 1832 persoane evacuate preventive, 788 de oameni se mai aflau în această dimineață, la ora 06.00, în spațiile puse la dispoziție de către autoritățile locale ori, după caz, la vecini sau rude iar în acest moment, mai sunt 669 persoane.
În intervalul 27 iulie – 1 august a.c., bilanțul inundațiilor se prezintă astfel:
Au fost afectate 251 de localități din 11 județe: Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Caraș-Severin, Prahova și Timiș.
99 de locuințe au fost distruse, 1.163 avariate, iar alte 2.377 inundate.
Precizăm, că în urma retragerii apelor, în acest moment mai sunt 439 de locuințe inundate.
Au fost colmatate 2.475 de fântâni, 13 poduri au fost distruse, 83 parțial afectate, 60 de podețe distruse și 23.346 de hectare de teren au fost inundate.
În intervalul menționat, circulația rutieră a fost blocată sau întreruptă parțial pe segmente din 12 drumuri naționale și 37 drumuri județene.
Totodată, 15 obiective socio-economice și 3 culturale au fost afectate.
3 persoane au decedat din cauza inundațiilor, iar 2 dintre persoanele date dispărute în ziua de 28 iulie din județul Olt au fost găsite în viață, în aceeași zi.
În acest moment, o singură persoană este dată dispărută în județul Argeș, iar forțele Ministerului Afacerilor Interne desfășoară, în continuare, operațiuni de căutare a acesteia.
Pe parcursul intervenției pentru salvarea de vieți omenești, vicepremierul Gabriel Oprea a dispus dislocarea unor grupe operative din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din 6 județe (Alba, Arad, Brașov, Prahova, Mureș și Sibiu) și al municipiul București, dotate cu 11 autocamioane, 9 bărci pneumatice, 28 motopompe și o autocisternă transport apă, către județele Argeș, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea.
Totodată, pentru sprijinirea comunităților afectate de inundații, la propunerea viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea au fost scoase de la rezervele de stat 20 tone de combustibil, 5.000 kilograme alimente, peste 10.000 litri apă potabilă, 4.000 pături, cearșafuri și 2.000 saltele.
Ajutoarele umanitare au fost transportate și distribuite prin grija Instituției Prefectului din județele Olt, Argeș și Dolj.
Pe parcursul acestor zile, atunci când condițiile meteorologice au permis, 4 aeronave ale Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la misiunile de salvare a persoanelor aflate în pericol, dar și în misiuni de transport de ajutoare umanitare.
Vicepremierul Gabriel Oprea a dispus ca, în zilele următoare, forțele Ministerului Afacerilor Interne să acționeze pentru înlăturarea efectelor inundațiilor, astfel încât populația din zonele afectate să-și poată relua cursul normal al vieții.
În acest sens, se acționează pentru degajarea și curățarea drumurilor pe care se circulă cu dificultate, decolmatarea fântânilor, scoaterea apei și a mâlului din locuințele și curțile oamenilor, precum și pentru înlăturarea aluviunilor, deșeurilor sau a altor materiale care ar putea pune în pericol viața oamenilor.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în perioada următoare, nu mai sunt anunțate precipitații semnificative în nicio regiune a țării, fiind prognozate creșteri importante ale temperaturii, apropiate de pragul caniculei.”
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu