Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 28 august 2014

CARNAVALUL MEDIEVAL de la HUNEDOARA 29-31 august 2014

A.N.P.C.P.P.S. Romania — InfoCons în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Istoriei României și Primăria Municipiului Hunedoara ți-au pregătit, și anul acesta, trei zile în care tradițiile și legendele locului, arta și gastronomia secolului al XV-lea vor însufleți Castelul Corvinilor.
Veți găsi la curte, pe tot parcursul evenimentului, ateliere meșteșugărești (olărit, pielărie, țesătură), ateliere de dansuri și jocuri medievale (Curtea Comedianților), concerte de muzică medievală (Truverii, Lupus Dacus) și mini-spectacole (teatru — trupa Skepsis, teatru de păpuși — compania MAG, Ordinul Cavalerilor, parada costumelor).
Seara de sâmbătă aduce în fața publicului spectacolul de teatru 'Credință și Sânge', care duce mai departe povestea lui Iancu de Hunedoara și-i are în prim plan pe Dan Condurache, Eugenia Șerban, Corneliu Ulici, Denis Ștefan, Octavian Strunilă, Diana Dumitrescu, Dimitrii Bogomaz, Dana Rotaru, Horea Suciu și Dragoș Dumitru.
Spectacolul va începe la ora 21:00 și se va juca în spatele Castelului, dar va putea fi urmărit și pe un ecran led, amplasat pe platoul din față. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Duminică, maestrul bucătar Horia Vîrlan și actrița Eugenia Șerban vă așteaptă la un demo culinar cu rețete de poveste.
În cadrul evenimentelor vor fi diseminate materiale informativ educative realizate în cadrul Campaniei Naționale 'o9atitudine!', pe diverse teme.
Totodată vor fi oferite premii pentru copii constând în: revista Garfield, tricouri personalizate InfoCons, șepci personalizate InfoCons, cărți din colecția Disney, jucării, etc.
Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România — A.N.P.C.P.P.S. România — o9atitudine ! — InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu