Începând din data de 6
august 2014, Direcţia de Asistenţă Socială împreună cu Agenţia Judeţeană de Plăţi
şi Inspecţie Socială Caraş-Severin efectuează anchete sociale la consumatorii
casnici din sistemul centralizat de încălzire, care au încheiat contract de
furnizare a energiei termice cu S.C. CET 2010 Reşiţa S.R.L, în insolvenţă, (şi
care au înregistrat efectiv consum de agent termic - apă caldă sau căldură), în
scopul acordării de ajutoare de urgenţă pentru asigurarea unei alte surse de
încălzire.
Pe această cale, adresăm
rugămintea persoanelor, care au primit invitaţii şi nu au fost găsite acasă de
echipele din teren nici după a doua vizită, să contacteze Serviciul Public
„Direcţia de Asistenţă Socială” situat în Reşiţa, str. Libertăţii nr. 18-22, la numărul de telefon 0355/ 080 242, până
vineri, 5 septembrie 2014.
Anchetele sociale vor fi
transmise Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice, în vederea obţinerii unor ajutoare de urgenţă de la Guvernul României.
Cabinet Primar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu