Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 13 august 2014

Peste 400 de persoane au participat la Festivalul Solidarității Intercomunitare Pakivalo


Peste 400 de persoane au participat vineri, 8 august, la Festivalul Solidarității Pakivalo organizat de Asociația Romano ButiQ și K Consulting Management and Coordination (KCMC) la Muzeul Culturii Romilor (Drumul Săbăreni nr 101-125).
Printre participanți s-au aflat însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, Dean Thompson, Prefectul Municipiului București, domnul Paul Nicolae Petrovan, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Romi, ai Primăriei Sectorului 6, ai societății civile și reprezentanți ai comunității locale.
Festivalul a început cu o masă rotundă în jurul filosofiei Pakivalo a lui Nicolae Gheorghe în care concluziile unanime au fost acelea că avem datoria să continuăm munca lui Nicolae, să păstrăm materialele lui, să propagăm ideile lui mai departe și să le transmitem noilor generații.
'Ca și activiști, ar trebui să folosim gândirea lui Nicolae Gheorghe, să reevaluăm felul în care lucrăm împreună și să citim. Un suflet chinuit și o minte tot timpul înaintea realității sociale în care ne aflam. Minte preocupată cu ideea eliberării poporului romilor. Cum să devină un popor eliberat și demn, și nu un popor de oameni submisivi și victime perfecte. Toată viața a fost în căutarea unei spiritualități. Un om controversat, împotriva căruia ne-am revoltat toți și care niciodată nu uita ce nu făceai', a declarat directorarea Romano ButiQ, Nicoleta Bitu, despre omul și activistul rom, Nicolae Gheorghe.
'Implicarea și atașamentul partenerilor din acest festival față de țelul nostru comun, construirea unei lumi în care diferențele unesc, nu dezbină, ne dau speranța și puterea de a merge mai departe, pe drumul construit de domnul Nicolae Gheorghe, figura emblematică a mișcării romilor, în jurul căruia a fost construit festivalul. După mult timp, solidaritatea s-a demonstrat și practicat. Dacă ar mai fi printre noi, 'Pakivalo Comandante', așa cum se semna Nicolae Gheorghe, ar fi mulțumit. Sperăm că experiența frumoasă de vineri va deveni, în timp, o tradiție, o sărbătoare a multiculturalității', a declarat și activistul rom, Georgian Luncă.
Evenimentul a cuprins ateliere și dezbateri pe teme precum: 'Solidaritate și cooperare', 'Educație timpurie pentru solidaritate și cooperare' dar și o dezbatere despre 'Prevenirea traficului de persoane.
Pentru copii au fost organizate ateliere de pictură, bricolaj, muzică, dans, teatru și istoria romilor, precum și un meci de fotbal demonstrativ între echipe din Giulești și Ferentari. Activitățile au fost primite cu entuziasm de peste 150 de copii participanți la eveniment.
În cadrul festivalului a fost prezentată expoziția de fotografie 'Romi, perspective istorice și contemporane' a celor de la ADIS, dar și o sesiune de consultanță juridică gratuită susținută de reprezentanții Centrului de Studii Juridice pentru Drepturile Omului (CSJDO) cu sprijinul lui Dezideriu Gergely, Stănică Tabă, al Asociației Romani CRISS și al Primăriei Sectorului 6. Seara s-a încheiat cu un concert susținut de Mahala Rai Banda împreună cu Amfifanfare, un grup de 20 de muzicieni din Nantes, ansamblul Muzical 'Grigoraș Dinicu' de la Centrul Național de Cultură a Romilor și de duo-ul de acordeoniști Marian și Edi Mexicanu.
Despre Muzeul Culturii Romilor:
Muzeul Culturii Romilor este o instituție în construcție ce își propune să fie un ansamblu dinamic de idei și povești ilustrate prin obiecte, instalații și oameni, capabil să genereze o reală dezbatere pentru toate tipurile de public.

Comunicat de presă - Asociația Romano ButiQ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu