Poliţiştii rutieri şi de ordine
publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au
desfăşurat acţiuni în perioada 30 mai – 01 iunie a.c., pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea
accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză
sau a consumului de alcool.
În cadrul acestor activităţi au
fost constatate şapte infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere constând în
conducere fără permis, conducerea unor autovehicule neînmatriculate şi de refuz
al conducătorului auto de a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea
stabilirii alcoolemiei.
Totodată au fost aplicate şi 450
de sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice, dintre care 320 pentru depăşirea limitei legale de viteză, una
pentru consum de alcool şi 129 pentru alte abateri de la normele rutiere.
Valoarea totală a contravenţiilor
aplicate de poliţişti pe parcursul desfăşurării acţiunii s-a ridicat la aproximativ
75000 lei.
De asemenea, pe lângă sancţiunile
contravenţionale aplicate au fost retrase două certificate de înmatriculare şi
reţinute 9 permise de conducere, unul pentru depăşire neregulamentară, 6 pentru
consum de alcool şi două pentru alte abateri.
·
În această săptămână, până în data de 8 iunie a.c., Organizaţia
Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) desfăşoară campania preventivă
“Alcohol/Drugs”, având în vedere pericolul pentru siguranţa circulaţiei, pe
care îl reprezintă conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub
influenţa alcoolului sau a substanţelor stupefiante.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu