Angajarea poate fi pe perioada vacanţelor, iar
stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile
lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student căruia i
s-a încheiat contract individual de muncă.
Beneficiazã de stimulentul financiar lunar prevãzut
mai sus angajatorii care încadreazã în muncã categoria de persoane menţionată
în baza:
a) unui contract individual de muncã pe duratã
determinatã, egalã sau mai micã decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile
legii, cu normã întreagã sau, dupã caz, cu timp parţial;
b) unui contract de muncã temporarã, numai dacã durata
misiunii de muncã temporarã este egalã sau mai micã decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor
în vârstã de pânã la 18 ani, contractul individual de muncã încheiat cu durata
timpului de muncã de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe sãptãmânã se considerã încheiat
cu normã întreagã.
Pentru a beneficia
de acordarea stimulentului financiar menţionat, angajatorii trebuie să încheie
o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în termen
de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.
Nu beneficiază de stimulentul financiar:
a) angajatorii care încadrează în muncă anterior
datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii;
b) angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi
studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o
perioada de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.
Angajatorii interesaţi se pot adresa pentru informaţii suplimentare la sediul AJOFM Caraş-Severin din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17
(tel 0255/212380) sau la sediile Agenţiilor locale şi Punctelor de lucru ale
acesteia din judeţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu