1. Informaţii generale Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite călătoriile în Irak. Persistă riscurile generate de acţiuni cu caracter terorist. Situaţia de securitate rămâne precară, iar posibilităţile de intervenţie şi de protecţie din partea autorităţilor locale sunt reduse.
Pe fondul recentelor evenimente din Irak, determinate de acţiunile militare ale grupării armate Statul Islamic din Irak şi Levant (ISIL) se recomandă evitarea deplasărilor în guvernoratele Salahuddin, Ninewah şi Al-Anbar, cu precădere în capitalele acestor provincii: Ramadi, Mosul si Tikrit.
De asemenea, cetăţenii români sunt sfătuiţi să nu călătoarească în provinciile Ninewah, Salahuddin, Kirkuk, Al-Anbar şi Diyala, unde persistă riscul unor atacuri ale insurgenţilor.
Se înregistrează în continuare atacuri cu dispozitive explozive improvizate, maşini capcană, atacuri sinucigaşe, răpiri de persoane şi atacuri armate. Incidentele pot avea loc pe întreg teritoriul irakian, sunt imprevizibile şi sunt adeseori coordonate, producând un număr foarte mare de victime omeneşti.
Vizele emise de autorităţile regiunii autonome kurde nu sunt recunoscute pe întregul teritoriu Republicii Irak. Cetăţenii români care călătoresc în Republica Irak, în scop turistic sau de afaceri, cu vize de şedere eliberate de autorităţile Guvernului Regional Kurdistan la frontierele cu Siria şi Turcia şi doresc să viziteze alte regiuni alte Irakului pot fi puşi în situaţia de a fi reţinuţi pentru trecere frauduloasă a frontierei. Pentru eliberarea de vize în vederea călătoriei pe întreg teritoriul Republicii Irak, cetăţenii români trebuie să se adreseze exclusiv Ambasadei Republicii Irak la Bucureşti, singura autorizată să înregistreze, să proceseze şi să soluţioneze aceste solicitări.
Recomandăm cetăţenilor români care trebuie să se deplaseze în această ţară, să se informeze în prealabil asupra situaţiei de securitate din zonă! Este absolut necesară utilizarea unor aranjamente de securitate personală, inclusiv protecţie armată. De asemenea, recomandăm să manifeste o atenţie sporită pe toată durata deplasării în Irak.
2. Contactarea autorităţilor române
Cetăţenii români care sunt nevoiţi să se deplaseze în Irak sau se află deja pe teritoriul acestei ţări, sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Bagdad şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.
Cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în astfel de zone sunt reduse.
3. Alte recomandări
Cetăţenii romani sunt sfătuiţi cu insistenţă să îşi încheie o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă!
Cetăţenii români care se află pe teritoriul acestui stat sunt sfătuiţi să respecte următoarele recomandări:
- Să evite orice deplasare pe timpul nopţii, indiferent de regiunea în care se află, locurile aglomerate, demonstraţiile, precum şi deplasarea în zone izolate ale ţării.
- Să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în maşini.
- Să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile pentru a obţine informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu