Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 29 iunie 2014

Desenăm Viitorul Tău


Asociația Desenăm Viitorul Tău, a organizat Joi, 26 Iunie 2014, eventimentul de închidere a proiectului Desenăm Viitorul Tău în Educația Nonformală (DVTEN), susținând o dezbatere publică pe tema celor trei filme realizate în cadrul proiectului cu același nume. De asemenea, evenimentul a inclus și o gală de premiere a tuturor partenerilor, participanților la proiecte și voluntarilor asociației pentru activitatea desfășurată în ultimul an.
Evenimentul a avut loc la Universitatea Româno-Americană, în Aulă, buni prieteni și parteneri de-ai noștri. Le mulțumim și celor de la X-treme TV care s-au asigurat ca aceste momente memorabile să nu fie niciodată uitate și au filmat întregul eveniment, precum și lui Tiberiu Răducu pentru ca a imortalizat cele mai frumoase zâmbete și cele mai importante trăiri și momente.
Încununând activitatea Asociației ”Desenăm Viitorul Tău” care pe parcursul unui an de existență a reușit să demareze numeroase programe menite să vină în sprijinul tinerilor instituționalizați și nu numai, ne bucurăm să anunțăm că și pe mai departe vom continua cu noi proiecte, pregătind deja deschiderea selecților pentru noi voluntari în proiectul PAȘAPORT SPRE EDUCAȚIE. Mai multe detalii vor fi oferite pe parcursul lunii următoare, însă suntem nerăbdători să întâlnim noi oameni minunați care să ni se alăture.
În prima parte a Galei am proiectat în premieră cele 3 pelicule realizate în cadrul proiectului DVTEN, constituind și punctul de plecare pentru o dezbatere între ONG-uri, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Municipiul Bucuresti alături de publicul larg prezent la eveniment. Filmele pot fi vizionate online pe site-ul asociatieiwww.desenamviitorul.ro, la sectiunea proiecte.
În a doua jumătate a evenimentului am decernat premii, recunoscând efortul depus de toți cei care ne-au fost alături din prima zi de activitate a asociației. Am fost bucuroși să îi avem alături pe câțiva oameni dragi nouă, care ne-au ajutat la înmânarea premiilor, aceștia fiind prezentați în ordinea sosirii pe scenă: Victor Ionescu (Ministerul Tineretului și Sportului), Anca Năstase (Director Federația VOLUM), Irma Mărășescu (BCR), Camelia Spătaru (Realizator TV). Categoriile premiate:
  1. - Instituții Publice – se oferă tuturor instituțiilor care ne-au fost parteneri de încredere în proiectele desfățurate între 2013 și 2014: DGASPC sectoarele 1,3,4,6, CCS, Universitatea Româno-Americană (proiecte: Viața Ta, Responsabilitatea Noastră, Învață-mă să Învăț, DVTEN).
  2. - ONG – se oferă tuturor ONG-urilor partenere în proiectele Învață-mă să învăț și DVTEN:  SocialArt, ARAS, Brigada de Voluntari, Youth in action Inginerie Mecanică și MecatronicăAsociația Polițiștilor Locali Sector 3, DVTEN – premii oferite celor 24 de participanți în proiectul Desenăm Viitorul Tău în Educația Nonformală, fără de care nu am fi putut realiza proiectul. Învață-mă să învăț – premii oferite tuturor voluntarilor din cadrul proiectului cu același nume.
  3. Premii speciale – mulțumindu-le sponsorilor și prietenilor noștri de la Perso.ro, lui Blecher Eyal precum și voluntarilor și membrilor asociației.
Nu în ultimul rând trebuie să le mulțumim foarte mult câtorva oameni extrem de talentați care ne-au delectat cu momente muzicale după fiecare moment emoționant. Aceștia sunt: Tedi (Robert Marian Bercu), un împătimit al muzicii, studiind de-a lungul anilor violoncel și chitară clasică la Colegiul de muzică „George Enescu” din București, de curând  obținând Locul 2 în cadrul „Folk fără vârstă”. Marian Vaduva- student al Universității Politehnice din București- cântă cu vocea și la chitară încă de la vârsta de 4 ani, de-a lungul timpului perfecționându-se si participând la numeroase concursuri în cadrul cărora a obținut locul întâi, cântând și în emisiuni de tv sau radio. Daniel Lupu a fost inițiat în tainele muzicii cu atenție și dedicare. La cei 16 ani ai săi, se poate lăuda cu participări în festivaluri importante, dar și în numeroase concerte cu scop caritabil. Andreea Taina are 16 ani și de patru ani este membră a Corului Carmina Tenera de la Palatul Copiilor. Tot  de atunci a început să cânte și la chitară. Încurajată, a participat la festivaluri obținând premii notabile: Premiul pentru “cea mai bună chitaristă” la Festivalul Florian Pittis 2014 și Premiul I la categoria seniori în cadrul Festivalul “Maiart” 2014. Iohana-Alexandra Pitica a început de anul acesta sa participe la concursuri sau festivaluri de muzică, și prestația artistică îi este deja apreciată. Duminică, 29 Iunie o vom putea urmări alături de Andreea și Daniel în cadrul evenimentului „Respect valorile comunitatii mele” din Parcul copiilor.
Proiectul DVTEN a demarat în Februarie 2014, cu sprijinul Comisiei Europene și Agenției Naționale din România, care ne-au aprobat finanțarea lui, cu scopul de a combate stereotipuri și de a rupe bariere, demonstrând că nu există diferențe între tinerii din România, indiferent în grija cui sunt.
Am avut implicați 12 tineri liceeni (6 din medii familiale obișnuite și 6 aflați în grija DGASPC, Secor 6, București) și 12 reprezentanți ai instituțiilor publice și ONG-urilor partenere (DGASPC Sectoarele 1,3,4,6; Brigada de Voluntari,  Youth In Action Inginerie Mecanica si Mecatronica, Asociația Polițiștilor Locali Sector 3).
Printre colaboratorii și partenerii acestui proiect, amintim  Asociația Social Art, Casa de Cultură a Studenților București, Ioana Gligor (Saatchi& Saatchi), ARAS – Asociația Română Anti-Sida.  În acest proiect am organizat  workshop-uri interactive tematice și sesiuni de mentorat (ateliere de film, scenaristică și regie,  ateliere de sănătate, comunicare,  antreprenoriat și dezvoltare personală).gala dvten (76)
Rezultatele proiectului sunt prezentate în cadrul evenimentului aniversar, fiecare categorie de participanți (tineri, instituții publice și ONG-uri) realizând un scenariu  de film de scurtmetraj despre o zi din viața tinerilor instituționalizați, transformate în filme cu sprijinul Asociației Social Art (Pac-Pac StudioS), oferind astfel trei viziuni distincte care se vor a fi transpuneri artistice fidele ale unor experiențe fundamentale de viață, trăiri și provocări specifice, pe care un tânăr instituționalizat le confruntă și cărora trebuie să le facă față. De aceea, în cadrul dezbaterii publice dorim să facilităm  un cadru pentru dialog social echitabil, oferindu-le tuturor actorilor implicați în societatea civilă românească o imagine veridică asupra realității și implicându-se apoi în buna dezvoltare a destinelor copiilor institutionalizați, dar nu numai.
Cele trei pelicule realizate:
“Ambasador” – În prim plan se află lupta personală a unui adolescent ce se îndrăgostește pentru prima oară, punând accent pe trăirile tânărului ce internalizează prejudecățile sociale și sterotipurile conexe față de apartenența la un grup social vulnerabil. Va reuși el să facă față presiunilor și stereotipurilor? Filmul tratează astfel, problematica proiecției asupra sinelui  a stigmatizării și etichetării sociale, proces  la care copiii din mediile instituționalizate sunt deosebit de vulnerabili.
“Andrei” pare să contureze o poveste cu final așteptat, ce stă sub semnul determinării acțiunii sub influența factorilor de influență externi. Violența domestică și abuzul de alcool conduc la destrămarea unei familii și smulgerea din sânul căminului a personajului principal, Andrei. Dacă se va lăsa influențat de anturaj sau va învinge mediocritatea, numai el poate alege. Ca temă adiacentă, scurtmetrajul propune spre dezbatere și condiția femeii abuzate, precum și a locului pe care ăl ocupă în societate.
„Moșul” – Pelicula debutează cu scena fugii lui Darius, personajul principal, din centrul de plasament, datorită frecventelor agresiuni fizice la care era supus de colegii săi mai mari. Singur, pe străzile orașului, băiatul întâlnește un personaj neconvențional, ce-l poartă printr-o călătorie ce, în plan simbolic, are rol inițiatic, demonstrându-i lui Darius că lumea are un sens aparte ce trebuie descoperit, fără a ne lăsa pradă primelor instincte negative care ar putea duce tentative de suicid.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu