
Primăria şi Consiliul Local al Municipiului
Reşiţa organizează, în perioada 27-29 iunie 2014, cea mai marea sărbătoare a
oraşului: „Zilele
Reşiţei şi Ruga Bănăţeană”.
Evenimentul are loc anual, cu ocazia
praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel-patronii spirituali ai oraşului.
Programul manifestării cuprinde concerte în
aer liber susţinute de artişti consacraţi ai muzicii româneşti şi
internaţionale, care se vor desfăşura pe parcursul celor trei zile (vineri,
sâmbătă şi duminică). Manifestările vor debuta în data de 27 iunie cu un
spectacol de muzică folclorică la care vor evolua solişti vocali şi ansambluri
româneşti recunoscute în Banat şi în ţară.
În
data de 28 iunie, Andra, una dintre cele mai bune voci feminine ale muzicii
actuale româneşti, va fi prezentă pe scena reşiţeană unde va face dovada
talentului său muzical printr-un spectacol de excepţie.
Artistă de renume în Balcani, Lepa Brena,
care se bucură de un număr impresionant de fani în Banat, va oferi un regal
muzical reşiţenilor în data de 29 iunie. Dacă anul trecut, de Zilele Reşiţei,
concertul Draganei Mirkovic a reuşit să reunească peste 60.000 de spectatori,
anul acesta, sperăm ca Lepa Brena să atragă un public şi mai numeros,
conferind, în acelaşi timp, municipiului Reşiţa o vizibilitate semnificativă
atât la nivel regional cât şi la nivel naţional.
Manifestările dedicate „Zilelor Reşiţei” vor avea
loc în cartierul Govândari (Lunca Bârzavei), zona Renk, pe o suprafaţă de
aproximativ 2,5 ha .
Ca în fiecare an, în baza relaţiilor de
cooperare/înfrăţire, Municipiul Reşiţa va fi gazda unor delegaţii oficiale din
mai mulţe ţări.
Pe această cale, lansăm invitaţia către
toate persoanele fizice şi juridice, dispuse să sprijine financiar evenimentul,
să se alăture eforturilor noastre, folosind această ocazie şi pentru a câştiga
notorietate pe plan local şi naţional. Pentru mai multe informaţii poate fi
apelat numărul de telefon 0255/ 216 132, int. 120, - Direcţia Buget,
Finanţe-Contabilitate.
Cabinet
Primar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu