Campania
APDRP, în perspectiva finalizării cu succes a actualului Program de finanțare a
agriculturi și dezvoltării rurale – PNDR 2013, precum și ca etapă de pregătire a
PNDR 2020, prezintă derularea investițiilor private și publice finanțate cu
fonduri europene nerambursabile.
„Consider că investițiile finanțate prin PNDR
în exercițiul financiar 2007 – 2013 pot fi exemple de bună practică și o sursă
de inspirație pentru noul PNDR. Exemplul concret este cel mai bun argument
pentru a încuraja derularea corectă a fondurilor europene. În mare măsură
informațiile eronate și cele negative, tendențioase sau nu, descurajează
întreprinzătorul român. Astfel, din dorința de a asigura egalitatea de șanse în
accesarea fondurilor europene, vrem să construim un sistem eficient de
informare a publicului, care, prin prezentarea corectă și clară a modului de
implementare a fondurilor europene, să elimine neîncrederea sau suspiciunile
nefondate ale tinerilor întreprinzători.” a declarat David Eugen POPESCU,
Directorul General al APDRP
APDRP
va prezenta multiplicatorilor de informații județeni investițiile realizate cu
fonduri europene acordate prin PNDR prin vizitarea a 10 proiecte considerate ca
fiind exemple de bună practică în derularea fondurilor europene.
La
nivelul județulul CARAS-SEVERIN se va crea rețeaua județeană a multiplicatorilor de informații care va
avea în componență aproximativ 50 de reprezentanți ai societății civile.
Aceștia vor fi selectați și pregătiți pentru a putea transmite către publicul
larg informațiile generale și specifice despre modalitatea și condițiile de accesare
și utilizare corectă a fondurilor europene disponibile prin Programul Național
de Dezvoltare Rurală.
Cei
50 de multiplicatori județeni ai PNDR vor fi selectați pe baza experienței în
activitățile de comunicare cu publicul larg privind fondurile europene și pe
baza potențialului lor de multiplicare a informației. Multiplicatorii vor fi
reprezentanți ai asociațiilor, patronatelor și cooperativelor de profil, ai ONG-uri
reprezentative la nivel județean, ai Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), ai centrelor
de documentare și informare europeană etc.
„Multiplicatorii care aderă la Rețeaua
Euro Agricultura vor concepe un plan de lucru și vor organiza, plecând de la informațiile
primite de la APDRP despre procedura de accesare și derulare a finanțărilor
europene, mai multe acțiuni de informare a locuitorilor din mediul rural.
Astfel de acțiuni pot fi serii de mici conferințe tematice, întâlniri de
informare despre PNDR, realizarea de puncte de informare în cadrul târgurilor
regionale, prezentarea unor proiecte PNDR în medial județeană sau națională, precum
și prezentări despre PNDR susținute în cadrul evenimentelor.” a menționat David Eugen POPESCU.
APDRP
va lansa prin această campanie și o platformă web (www.euroagricultura.ro)
care va servi ca sursă de informare pentru multiplicatori și pentru publicul
larg. Platforma online de informare va include atât informații utile pentru
activitatea curentă a multiplicatorilor, cât și prezentări ale celor mai
reușite activități de comunicare dezvoltate în rețea și ale celor mai activi și
eficienți multiplicatori.
Campania
APDRP se derulează la nivel național în perioada martie – august 2014 sub denumirea
Rețeaua Națională a Multiplicatorilor de
Informații despre PNDR, având ca slogan „Împreună creștem satul românesc”.
La nivelul judetului
Caras-Severin campania se va desfasura in perioada 3-6 iunie si vor fi vizitate
10 proiecte finantate din FEADR prin PNDR 2007-2013, proiecte care au fost
implememtate cu succes si care pot fi considerate modele de investitii in
agricultura si in dezvoltarea rurala.
“In urma acestei campanii, ne
dorim ca increderea fermierilor in
Fondurile Europene pe agricultura sa creasca, iar pe viitorul program 2014-2020
numarul beneficiarilor pe aceste fonduri sa fie din ce in ce mai mare”.
Director OJPDRP Caras-Severin Nicolae Verindeanu.
COMUNICAT DE PRESĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu