
Agenția Telegrafică a României și-a început activitatea practic o lună mai târziu, la 11 aprilie, când a expediat la Viena ''prima telegramă'', în esență prima știre de presă.
De la prima telegramă până la știri multimedia, AGERPRES a transmis timp de 125 de ani cele mai importante informații în România, dar și în afara țării. Fie că vorbim despre cultură, documentare, politică, economie sau întâlniri la cel mai înalt nivel, AGERPRES a acoperit toate evenimentele de interes cu promptitudine și obiectivitate.
Rebrandingul AGERPRES din 17 septembrie 2013 a introdus atât schimbarea identității vizuale, cât și un nou format ce presupune dezvoltarea zonei multimedia, orientarea către mediul on-line, precum și conceptualizarea a ceea ce numim jurnalist complet. Prin alerte rapide, lansarea aplicației mobile, dezvoltarea activității pe rețelele sociale, precum și prin crearea de noi fluxuri, AGERPRES continuă să se adapteze schimbărilor mass-mediei internaționale.
"Aniversarea a 125 de ani reprezintă pentru mine o zi extrem de specială și un motiv de mândrie. Mă simt onorat că fac parte din echipa primei agenții de presă din România. Alături de colegii mei, am reușit să ducem mai departe valorile și misiunea AGERPRES, aceea de a informa prompt și obiectiv.
În ultimul an, AGERPRES a trecut printr-un proces de rebranding, a preluat președinția ABNA-SE (The Association of the Balkan News Agencies), am fost prezenți la conferințe internaționale dedicate mass-mediei și am consolidat relațiile cu agențiile din cadrul EANA (The European Alliance of Press Agencies).
Cel mai recent proiect extern dezvoltat de AGERPRES a fost cel cu Fundația Thomson Reuters, colaborare prin care am organizat primul curs intensiv dedicat jurnalismului de investigație. Nu în ultimul rând, Casa Regală ne-a onorat prin decorarea cu distincția 'Nihil Sine Deo', acordată cu ocazia împlinirii celor 125 de ani. Sigur, proiectele noastre nu se opresc aici, îmi doresc ca AGERPRES să devină cel mai important furnizor de știri din Europa de Est", a declarat Alexandru Giboi, Director General AGERPRES
Sursa: Agenția Națională de Presă AGERPRES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu