Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 18 ianuarie 2024

Retrospectiva anului 2023 și rezoluții pentru anul 2024 la români

 

Cult Research, o companie românească de cercetare de piață cu o abordare agilă și orientată spre consumator, a realizat un sondaj de opinie în rândul populației, pentru a analiza retrospectiv percepția asupra anului 2023 și a anticipa rezoluțiile pentru anul 2024. Prin intermediul panelului CultIO, studiul a cartografiat perspectivele și a identificat tendințele pentru anul acesta.

Potrivit concluziilor

studiului, anul 2023 a fost perceput în mare parte în termeni favorabili de către respondenți, fiind descris prin experiențe personale pozitive și stări emoționale pozitive. Românii au indicat întărirea relațiilor cu cei apropiați ca fiind unul dintre cele mai optimiste aspecte ale anului trecut, urmat de atingerea unui obiectiv personal sau profesional major.

 

În ceea ce privește optica românilor asupra anului 2024, principalul obiectiv propus este îmbunătățirea stării financiare (28%), pe când „o stare de sănătate mai bună” a ocupat locul al doilea în clasamentul planurilor pentru anul acesta, fiind menționată  de un sfert dintre participanți.

Cercetarea a mai scos în evidență faptul că peste jumătate dintre români s-au exprimat ca fiind optimiști privind aspecte legate de relațiile personale, dezvoltarea personală, starea de sănătate și situația financiară.

 

De asemenea, s-au observat diferențe semnificative de percepție, în funcție de gen și vârstă. Femeile manifestă un grad mai ridicat de optimism comparativ cu bărbații în privința situației financiare personale, a relațiilor personale și stării de sănătate. Pe de altă parte, persoanele cu vârste cuprinse între 25 – 34 de ani, dar și cele de 65 de ani sau peste, sunt în medie cei mai optimiști, gândindu-se la starea financiară personală.


Capacitatea tinerilor de a se adapta noilor provocări, de a învața eficient și pe plan personal, se datorează în parte flexibilității lor mentale și emoționale, precum și nivelului lor ridicat de deschidere către experiențe noi. Dintr-o perspectivă argumentativă, această adaptabilitate poate avea un impact pozitiv semnificativ în fața schimbărilor și oportunităților care pot apărea în viata lor personală și profesională.

 

În schimb, persoanele cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani manifestă în general sentimente pozitive mai pronunțate în ceea ce privește relațiile personale, constatare ce poate fi asociată cu etapa specifică a vieții în care se află aceștia. Astfel, la această vârstă, mulți au avut timp să își consolideze relații solide, cu experiențe și învățări acumulate de-a lungul anilor ce pot influența modul în care acești respondenți percep și își gestionează relațiile, generând un nivel mai mare de încredere și stabilitate în interacțiunile personale.

 

Cu toate acestea, românii participanți la acest studiu au exprimat o oarecare rezervă față de oportunitățile de angajare și dezvoltare personală, în ciuda optimismului manifestat asupra anului 2024, iar topul temerilor resimțite pentru anul 2024 este alcătuit din instabilitate economică (33%), apariția conflictelor geopolitice și a războaielor (29%), precum și apariția unor probleme personale de sănătate (27%).

 

Creșterea prețurilor este un factor major care poate influența direct nivelul de trai al cetățenilor. Când prețurile la bunuri și servicii esențiale cresc, familiile se confruntă cu o presiune semnificativă asupra bugetelor lor. Acest fenomen poate fi responsabil de reducerea resurselor financiare disponibile pentru alte nevoi, cum ar fi educația, sănătatea sau recreere, familiile fiind adesea forțate să facă alegeri mai strânse în privința cheltuielilor.

 

În plus, teama sau îngrijorarea legate de o potențială scădere semnificativă a calității vieții poate contribui la amplificarea sentimentelor de nesiguranță și instabilitate economică. Românii pot deveni mai precauți în privința cheltuielilor și a investițiilor pe termen lung din cauza incertitudinii provocate de această presiune financiară.

 

„Privim cu un optimism bine temperat către 2024, după un an marcat de provocări dar și de și evoluții semnificative  în rândul societății românești. Analiza atentă a acestor percepții poate deveni utilă atât pentru organizații și instituții interesate de perspectivele și trendurile din România, cât și pentru noi ca specialiști pentru a putea pune în context rezultatele altor studii despre consumatori. În calitate de cercetători, transmitem și folosim aceste informații cu scopul de a contribui la conturarea unei perspective i constructive asupra evoluției societății românești în 2024”, a spus Paul Acatrini, Managing Partner & Research Director Cult Research.

DESPRE CULT RESEARCH:

Cult Research este o companie românească de cercetare de piață înființată în urmă cu 15 ani. Compania își propune să ofere soluții empatice de consultanță prin cercetare agilă ajutând companiile, instituțiile și organizațiile non-guvernamentale (inclusiv internaționale) să-și crească performanța adaptându-se mereu în funcție de nevoile consumatorului. Serviciile oferite se adresează unor domenii cât mai variate: agribusiness, banking, auto, comunicare, administrație publică, FMCG, retail etc.

 

Cult Research își dorește să contribuie la buna funcționare a societății prin oferirea de analize și informații cu privire la diferite teme de interes național. Ne folosim expertiza  pentru a oferi informații ce pot contribui la o mai bună înțelegere a preferințelor și comportamentului consumatorilor români. Astfel participăm la conturarea unei societăți în care calitatea vieții este îmbunătățită constant.

 

Acest studiu s-a desfășurat online, prin intermediul CultIO. Eșantionul a fost format din persoane cu vârste de peste 18 ani, cu acces la Internet. Pentru mai multe informații despre Cult Research și studiile sale, vă rugăm să vizitați www.cultresearch.ro

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu