"Mă bucur că am reuşit să identificăm soluţii la majoritatea problemelor dezbătute astăzi în cadrul întâlnirii desfăşurate cu membrii asociaţiilor din sectorul vegetal şi împreună cu experţii din MADR le vom fi aproape fermierilor prin programe şi măsuri care să contribuie la dezvoltarea activităţii în agricultură", a declarat ministrul Florin-Ionuţ Barbu.
Fermierii au apreciat deschiderea către dialog a ministrului şi au transmis o serie de propuneri ce urmează a fi evaluate în cadrul unor grupuri de lucru care se vor întruni periodic la nivel de experţi.
În urma discuţiilor toţi participanţii au semnat un proces verbal prin care s-au agreat următoarele:
Propunere 1. Acordarea în regim de urgenţă a plăţilor APIA, pentru schemele care nu ţin şi de alte termene.
Termen: 29 februarie 2024
Propunere 2. Derogare GAEC 7 si GAEC 8. Clarificarea condiţiilor în care se aplică cele două GAEC-uri începând cu anul de cerere 2023-2024 şi diminuarea procentului de sancţiuni la nivel minim, în baza forţei majore.
Termen: 31 Ianuarie 2024
Propunere 3. Compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectaţi de importurile din Ucraina prin adoptarea de culoare separate si monitorizare importuri prin sigilii electronice cu GPS în portul Constanţa.
Termen: în anul 2024
Propunere 4: Acordarea de credite cu dobândă subvenţionată pentru capital de lucru şi investiţii în ferme. cu marja dobânzii de maxim 2% +ROBOR
Termen: 29 februarie 2024
Propunere 5: Utilizarea suplimentară a cadrului temporar Ucraina pentru acordarea către fermierii pentru plata în regim de urgenţă a sprijinului de 100 euro/ha pentru culturile agricole înfiinţate în toamna anului 2022. In cazul în care, după rectificarea bugetara se vor identifica sume disponibile la MF se va lua in calcul şi compensarea culturilor din primăvara anului 2023
Termen: 31 Mai 2024
Propunerea 6: Actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizelor pentru motorina achiziţionată şi utilizată în agricultură
Termen: 30 Iunie 2024
Propunerea 7: Modificarea în regim de urgenţă a Ordonanţei 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Echivalarea permisului categoria B cu TR şi a celei B1 cu TRI precum şi înmatricularea utilajelor se vor realiza numai prin supunerea înregistrării acestora la primărie, fără obligativitatea CIV şi respectiv a ITP-ului indiferent de tonaj, cu exonerarea aplicării dispoziţiilor în materie în anul 2024, concomitent cu modificarea corespunzătoare a proiectului de lege aflat în dezbatere în Senatul României
Termen: proxima şedinţă de guvern
Propunerea 8: Asumarea revizuirii şi adoptării legislaţiei necesare, în actualul exerciţiu parlamentar privind durata minimă a contractului de arendă, precum şi concesionarea păşunilor.
Termen: 30 Iunie 2014 - Parlamentul Romaniei
Propunerea 9. Apa gratuită pentru infrastructura principală de irigaţii în anul 2024
Propunerea 10: Subvenţionarea a 50% din costurile suportate cu energia electrică de către OUAI-uri
Propunerea 11: Modificări legislative 2004
Modificări legislative 2024. Modificarea Legii 34/2013 şi Legii 170/2023 şi a Legii 138/2004 asimilarea amenajărilor locale de irigaţii cu subvenţionarea ca şi a OUAI, inclusiv amplasarea de panouri fotovoltaice în amenajările secundare de irigaţii doar cu acordul OUAI -urilor; - Implementarea şi operaţionalizarea Sistemului National de Gestionare a Riscurilor din Agricultură.
Propunerea 12: Ordonanţa de urgenţa privind amânarea ratelor se află în avizare la Consiliul Concurenţei
Termen: proxima şedinţă de guvern
Propunerea 13: Realizarea împreună cu fermierii a unui studiu de impact privind utilizarea sistemului antigrindină din zona Vrancea.
Ministrul a oferit reprezentanţilor celui mai puternic for din agricultură soluţii concrete la problemele cu care fermierii se confruntă: schema de ajutor de stat "Creditul Fermierului" şi creditul agricol pentru capital de lucru şi investiţii în ferme, dar şi amânarea la plată pentru creditele neperformante.
Fermierii au declarat că rezultatele obţinute în urma dezbaterilor le dau încredere că pot găsi în ministrul agriculturii un partener de dialog, ce propune soluţii pentru sustenabilitatea fermierilor.
Cei prezenţi au subliniat că vor urmări îndeaproape realizarea obiectivelor asumate prin procesul verbal semnat la finalul întâlnirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu