Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara supune atenției autorităților publice, instituțiilor publice sau de interes public dispozițiile art. 69 alin (11) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu completările şi modificările ulterioare, (introdus prin OG nr. 11/2021) conform căruia înrolarea în sistemul informatic PatrimVen va deveni obligatorie începând cu 01.03.2022.
Accesul la aceste servicii se face numai după depunerea formularului protocolului de aderare (PASS) reglementat de Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 2632/2016 (disponibil pe site-ul www.anaf.ro) pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanțelor Publice puse la dispoziția autorităților şi instituțiilor publice prin sistemul informatic propriu şi aprobarea accesului la serviciile disponibile în cadrul sistemului informatic PatrimVen.
Pentru înrolarea administratorilor de interoperativitate este necesară prezența acestora, o singură dată, la un ghișeu teritorial al ANAF pentru înregistrarea cu un minim de documente, respectiv cartea de identitatea persoanei în original, fișierul de export al certificatului digital calificat deținut de persoană pe suport electronic, cererea de numire sau revocare administrator de interoperabilitate, pentru gestionarea drepturilor de acces ale utilizatorilor din partea autorității/instituției publice semnată şi ștampilată de reprezentantul legal al acesteia.
Utilizarea sistemului informatic PatrimVen de către autorități şi instituții publice sau de interes public conduce la o eficientizare a activităților instituționale, precum şi la o îmbunătățire a activităților de administrare şi vine în sprijinul cetățenilor care nu mai sunt nevoiți să se deplaseze la sediul organului fiscal, în special în condițiile epidemiologice date de răspândirea noului coronavirus, pentru obținerea documentelor/adeverințelor de venit necesare şi depunerea lor la Primăria de domiciliu/ unități școlare, după caz.
Informații suplimentare se pot obține:
- prin Formularul Unic de Contact: https://www.anaf.ro/asistpublic/;
- telefonic, apelând Call Center-ul ANAF, la nr. 031.403.91.60;
- telefonic, la numerele de telefon aferente unităților fiscale teritoriale.
- la sediile unităților fiscale, în cadrul structurilor de asistență pentru contribuabili
Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu