Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 8 octombrie 2021

AMPLE OPERAȚIUNI PENTRU COMBATEREA CONTRABANDEI CU ȚIGARETE

Astăzi, 8 octombrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraș-Severin, au identificat, în trafic, un autovehicul în interiorul căruia au fost descoperite 900 de cartușe de țigarete, susceptibile a fi provenite din contrabandă. 2 persoane, bănuite de trafic de țigarete, au fost reținute.

Din cercetări a reieșit că cele 2 persoane ar fi membre ale unor grupări infracționale organizate, specializate în traficul cu țigarete, grupări care, începând din 2020, ar fi acționat în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Hunedoara, Mehedinți și Dolj.

Pentru destructurarea grupărilor infracționale, în cursul anilor 2020-2021, polițiștii și procurorii au pus în executare 37 de percheziții domiciliare, fiind realizate 8 acțiuni de prindere, în flagrant delict, în urma cărora 37 de persoane au fost conduse la cercetări, 21 dintre acestea fiind reținute, arestate preventiv sau puse sub control judiciar.

De asemenea, în cursul lunii septembrie 2021, alte 5 persoane au fost depistate, în flagrant delict, în timp ce transportau peste 843.500 de țigarete nefiscalizate.

Până în prezent, în cadrul operațiunilor desfășurate, au fost confiscate peste 2.000.000 de țigarete, susceptibile a fi provenite din contrabandă, estimate la peste 1.400.000 de lei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigarete.

Activitățile au beneficiat de suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și de sprijinul Biroului de Analiză a Informațiilor din cadrul I.P.J. Caraș-Severin. 

La acțiuni au participat polițiști ai brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate Timișoara, Craiova, Mehedinți și Arad, ai inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin și Timiș, jandarmi ai inspectoratelor de jandarmi județene Caraș-Severin, Dolj și Mehedinți și ai Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, angajați ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Regională Vamală Timișoara și Biroul Vamal de Interior Caraș-Severin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu