În 24 iunie 2021 va avea loc la Split, Croaţia "Ziua Iei Româneşti", un eveniment de business dedicat acestei piese principale a costumului popular românesc, care este IA.
IA, bluza tradiţională românească, este cel mai important articol din costumul popular feminin şi este sărbătorit pe 24 iunie în fiecare an ca Ziua Internaţională a bluzei româneşti. Recunoscută după croiala tipică şi mânecile largi, bluza românească este înfrumuseţată cu broderii în culori naturale, combinate armonios. Peste timp, a fost purtat de ţărani, artişti şi regalitate, iar ca parte a patrimoniului naţional a devenit un brand de ţară autentic şi sursă de inspiraţie pentru mulţi români sau designeri de renume mondial.
Evenimentul este organizat de Monica Ioanitescu, fondator al Lifestyle Check-in, în parteneriat cu Asociaţia Romanilor din Republica Croaţia, sub tutela Ambasadei României în Republica Croaţia şi a Consulatului Onorific de la Split.
"Ziua Iei Româneşti" va reuni diplomaţia şi afacerile şi va permite companiilor romane şi croate să pună bazele unor parteneriate durabile. La eveniment vor fi prezenţi Excelenţa Sa domnul Constantin-Mihail Grigorie, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Croaţia, domnul Stjepan Roglic, Consul Onorific al României la Split, alături de reprezentanţii Camerei de Comerţ din Dalmaţia şi Oficiului Turismului în Croaţia şi de cei ai companiilor romane şi croate participante. Vor fi respectate toate prevederile în vigoare de protecţie împotriva COVID-19.
Asociaţia Românilor din Republica Croaţia este un ONG care protejează interesele sociale ale romanilor din Republica Croaţia şi ajuta la promovarea, dezvoltarea şi îmbunătăţirea cooperării croato-române. Comunitatea românească din Croaţia este formată, în mare majoritate, din cetăţeni români care s-au stabilit în Croaţia după anul 1990 şi este una dintre cele 22 de minorităţi naţionale recunoscute din această ţară.
Persoana de contact: Alina Dobrescu, Preşedinte Asociaţia Românilor din Republica Croaţia/udrugarumunjahr@hotmail.com).
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu