Asociaţia Tășuleasa Social a demarat în anul
2018 un proiect naţional ambiţios, Via
Transilvanica – drumul care unește. Proiectul urmărește amenajarea unui traseu
turistic de aproximativ 1.400 km care străbate România de la Nord-Est la
Sud-Vest, pornind de la Putna în Bucovina, traversând Transilvania până la
Drobeta Turnu-Severin.
Scopul proiectului este să pună în valoare bogăţiile cultural-istorice și naturale ale României, în beneficiul comunităților din zonele străbătute, al turismului românesc, al dezvoltării durabile, având repercursiuni pozitive și de durată în ocuparea forţei de muncă, retenţia cetăţenilor în interiorul graniţelor, dezvoltarea produselor și serviciilor locale ș.a.m.d., având șansa să devină în scurt timp un veritabil brand de ţară și un motor de dezvoltare locală și regională.
Fiind un traseu public este destinat tuturor
iubitorilor de drumeţii, istorie, natură și sport care vor dori să îl străbată
la pas, călare sau cu bicicleta. Prin natura sa, Via Transilvanica este un drum care unește cele mai diverse etnii,
culturi și comunităţi și poate deveni ”coloană vertebrală” a unor alte drumuri
tematice la care să se lege Dobrogea, Moldova sau Maramureșul istoric, pentru a
aminti doar câteva. Via Transilvanica străbate 10 judeţe: Suceava,
Bistriţa-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin
și Mehedinți, peste 150 de Unităţi Administrativ-Teritoriale, însumând 1.400 km
conform traseului estimat de noi și este destinat tuturor iubitorilor de
mișcare în natură, iubitorilor de pelerinaje per pedes călare sau cu bicicleta.
Efortul estimat de asociaţia noastră pentru a
trasa și marca cu borne kilometrice din andezit, semne indicatoare pe stâlpi și
semne vopsite, totalizează 1.400 borne și peste 2.500 semne indicatoare și
marcaje. Din iunie 2018 și până acum am reușit să dăm integral în folosinţă 800
km cu ajutorul partenerilor strategici ai proiectului, ai sponsorilor, donatorilor
individuali și ai voluntarilor, fără a implica niciun fel de fonduri publice.
Astfel, sunt documentate și marcate în întregime judeţele Suceava,
Bistriţa-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu și Mehedinți. Țin să precizez
că acest traseu este deja parcurs zilnic, de zeci de drumeți și bicicliști,
indiferent de anotimp și estimăm că va fi finalizat integral în anul 2022. Datorită
eforturilor noastre constante de a comunica proiectul încă de la bun început,
Via Transilvanica beneficiază de o bună cunoaștere și recunoaștere publică
fiind prezentă în știrile internaţionale, naţionale și locale, în social media,
fiind susţinută public de ambasadorii proiectului – personalităţi cunoscute din
cultură, media și sport cum ar fi: Marcel Iureș, Andreea Esca, Amalia Enache,
Mihaela Miroiu, Tibi Ușeriu, Marius Manole, Toma Coconea, Horia Tecău,
Principele Nicolae al României, Mircea Miclea, Pavel Bartoș, Charlie Ottley,
Dragoș Bucurenci, William Blacker, Chris Caldicott și sprijinită de principalii
ambasadori aflați în misiune diplomatică la București. Brandul Via
Transilvanica a beneficiat de investiţii semnificative și o grijă constantă din
partea unor specialiști în marketing și comunicare încă din faza de proiect,
fiind și din acest punct de vedere foarte bine gestionat.
Considerăm că Via Transilvanica este un
veritabil proiect de ţară având capacitatea dovedită de a uni și coaliza pentru
un scop și binele comun - cu repercusiuni și impact pozitiv pe termen lung
pentru ţara noastră - cele mai diferite persoane, indiferent de apartenenţa
geografică, etnică sau confesională, poziţia socială, apartenenţa politică,
funcţie administrativă, avere sau vârstă. De aceea Via Transilvanica are nevoie
de sprijinul tuturor forţelor motrice din România.
Până acum, în judeţele în care am finalizat
acest drum, am obţinut sprijinul autorităţilor judeţene și locale, al
Salvamontului, al Romsilva și al Ministerului Mediului.
Județul Caraș-Severin este județul următor ce
va fi amenajat anul acesta, începând cu luna iunie. Am constatat cu bucurie că oferta
turistică și culturală al județului va atrage uriașul interes și numărul mare
de turiști punând în valoare ruta ce trece prin județul Dumneavoastră. Dorim foarte tare ca județul Caraș-Severin să fie
reprezentat cum se cuvine pe harta Via
Transilvanica, de aceea, traseul propus de noi va străbate 291 kilometri.
Importanța județului Caraș-Severin în ruta Via Transilvanica este mare deoarece
este județul cu cel mai mare număr de kilometric din cele 10. De asemenea
credem că comunitățile ar putea profita foarte bine de acest traseu turistic,
de pe urma drumeților care îl vor străbate, dar și a infrastructurii pe care
această magistrală o poate dezvolta în beneficiul locuitorilor.
Traseul va avea o lungime de 291 kilometri,
din care 190 sunt deja finanțați și pentru că Via Transilvanica funcționează
din sprijinul și contribuțiile sponsorilor, firmelor private sau persoanelor
fizice, pentru a găsi resurse necesare financiare restul de kilometri, trebuie
să ne bazăm pe comunitatea locală, interesată de acest proiect. Suma necesară
este de 101.000 euro. 1.000 euro/kilometru este calculul folosit de noi în cei
800 km finalizați (atașat costurile/1km). Modalitatea de a sprijini eforturile
asociației noastre, este de a achiziționa kilometri de pe viitorul traseu ce va
parcurge județul. În acest sens vă propunem un parteneriat cu asociația
Tășuleasa Social, organizatorul proiectului Via Transilvanica, parteneriat ce să faciliteze realizarea
“drumului care unește”.
Asociaţia noastră se va implica trup și
suflet – ca până acum – la menţinerea acestui proiect în zona strict privată
prin utilizarea fondurilor și facilităţilor primite de la donatori-companii și
persoane individuale, la identificarea și cartografierea traseului, marcarea
completă, documentarea și realizarea ghidurilor drumeţului pentru fiecare
segment, comunicarea permanentă la nivel naţional și international pentru a
ridica gradul de cunoaștere și implicit creșterea anuală a numărului
drumeţilor.
Am toată convingerea și încrederea că acest
proiect naţional odată finalizat, poate singurul de această anvergură din
ultimii 30 de ani, realizat din inițiativă și cu fonduri private, non-profit,
va contribui decisiv la dezvoltarea regional, rurală și creșterea unei imagini
pozitive a ţării noastre. Vă invit să fiţi alături de noi, de voluntari, de
donatori și contribuitori pe acest drum!
În cazul unui răspuns favorabil am fi bucuroși să vă
punem la dispoziție toate detaliile necesare!
Alin Uhlmann Ușeriu
Președinte, Tășuleasa Social
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu