HOTĂRÂRE
privind aprobarea măsurilor suplimentare care se vor aplica la nivelul UAT-urilor Caraşova şi Doclin, unde rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 4 / 1.000 locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5 / 1000 locuitori
Având în vedere prevederile OUG
nr.21/2004, privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,
cu modificările şi completările ulterioare,
Ţinând cont de prevederile :
- Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea
efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările
ulterioare,
- HGR nr.432/2021 privind
prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13
aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia
pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
Văzând prevederile art. 10 din
HGR nr. 1491 din 9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile,
funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de
urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
Ținând cont de adresele Direcţiei de
Sănătate Publică Caraş-Severin nr. 4224/16.04.2021 cu privire la situaţia
cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2, la nivelul fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale la 1000 de locuitori, precum şi rata de incidenţă la
14 zile raportată la 1000 de locuitori conform Alerte ms.ro la data de 16.04.2021 precum şi nr.4225/16.04.2021
referitoare la Analiza de risc
epidemiologic pentru UAT-urile Caraşova şi Doclin cu incidenţa cuprinsă între 4
şi 7,5 la 1.000 de locuitori precum şi măsurile sanitare stabilite prin HGR nr.432/2021,
la data de 16.04.2021,
În baza art. 15 din Anexa nr.3 la
HGR nr. 432/2021, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin
întrunit în şedinţă extraordinară în data de 16.04.2021,
HOTĂRĂŞTE:
Art.
1. Se
constată încadrarea în limitele
incidenței cumulate la 14 zile, respectiv mai mare de 4 / 1.000 locuitori și
mai mică sau egală cu 7,5 / 1.000 locuitori, în vederea punerii în aplicare a
măsurilor stabilite în anexa la prezenta hotărâre, începând cu data de 17.04.2021,
ora 00,00, pentru:
UAT |
Rata incidenței cumulate la 14 zile |
CARAŞOVA |
4,16 |
DOCLIN |
4,07 |
Art.2. Se aprobă funcţionarea operatorilor economici în domeniul jocurilor de
noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri şi lozuri, doar pentru
activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecţie
sanitară.
Art.3. (1). Prezenta Hotărâre se transmite prin grija Secretariatului Tehnic
Permanent, prin e-mail, membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de
Urgenţă Caraş-Severin şi UAT-urilor Caraşova şi Doclin din judeţul
Caraş-Severin şi se va publica pe site-urile Instituţiei Prefectului – Judeţul
Caraş-Severin şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al
Judeţului Caraş-Severin.
(2). Prin grija Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență Caraşova şi Doclin prezenta
hotărâre se va afişa la loc vizibil şi va fi diseminată în mod corespunzător.
PREŞEDINTE AL COMITETULUI JUDEŢEAN
PENTRU
SITUAŢII DE URGENŢĂ
P R E F E C T,
Cristian GÂFUpentru UAT-urile Caraşova şi Doclin de pe raza județului Caraş-Severin
Măsurile suplimentare
prevăzute în HGR nr.432/2021, pentru unităţile administrativ-teritoriale
Caraşova şi Doclin din judeţul Caraş-Severin în care incidenţa cumulată la 14
zile, conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 16.04.2021, este mai mare de 4 / 1.000 locuitori și
mai mică sau egală cu 7,5 / 1.000 locuitori:
1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20,00-05,00, cu următoarele excepții:
a). deplasarea în
interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de
desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b). deplasarea pentru
asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță,
precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c). deplasări în
afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează
călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar
fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport
de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de
achitare a călătoriei;
d). deplasarea din motive justificate, precum
îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu
dizabilități ori decesul unui membru de familie.
2. Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară
activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise,
publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în
zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 05,00 - 18,00.
3. Prin excepţie de la prevederile pct.2, în intervalul orar 18,00 -
05,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici
cu activitate de livrare la domiciliu.
4. Se suspendă activitatea operatorilor economici
desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.
5. Activitatea cu
publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc
este interzisă, cu excepţia activităţilor prevăzute la art.2 din prezenta
Hotărâre.
De asemenea, se vor respecta şi măsurile generale prevăzute în HGR nr.432/2021,
pentru incidenţa cumulată la 14 zile, mai mare sau egală cu 3 / 1.000 locuitori.
1.
Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor,
instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
2.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de
preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor
alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul
clădirilor, este interzisă;
3.
Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor,
pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele
cazate în cadrul acestor unităţi;
4. Pentru verificarea
motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să
prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de
serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria
răspundere, completată în prealabil.
5. Pentru verificarea motivului deplasării în interes
personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului
autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în
prealabil.
6. Unitățile farmaceutice,
benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu precum
și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care
utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv
locul conducătorului auto și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri
care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își
pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de
protecție sanitară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu