Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin au depistat în flagrant delict 3 tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, în timp ce ar fi comercializat 200 de grame de substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv.
Din cercetări a reieșit
că substanțele susceptibile a avea efect psihoactiv ar fi fost achiziționate de la diferite persoane,ulterior, fiind distribuite către diferiți consumatori, în municipiul Reșița.În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea
procurorilor D.I.I.C.O.T. - B.T. Caraș-Severin, sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor de efectuare de operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile a
avea efect psihoactiv și deținere de droguri de risc în vederea consumului
propriu.
Cei 3 tineri au fost reținuți, pentru 24 de ore.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu