În perioada 16-18 aprilie 2021, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 600 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare. Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase 34 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri și cei
cu atribuții pe linie de poliție rutieră au desfășurat activități pentru
conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se
expun dacă nu respectă normele rutiere în timpul deplasării pe drumurile publice.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat în
total, 592 de sancțiuni contravenționale, dintre care 252 pentru nerespectarea
limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
56 de conducători auto și pasageri au circulat cu
autovehiculul fără a purta centura de siguranță, fapt pentru care au fost
sancționați contravențional.
11 șoferi care nu au respectat regulile privind depășirea
și alți 4 conducători auto care au depășit cu mai mult de 50 km/h limita de
viteză maximă admisă pe anumite tronsoane de drum, au fost sancționați
contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule
pe drumurile publice.
Pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea
suspendării, 18 permise de conducere și retrase 16 certificate de
înmatriculare.
De asemenea, în cele 3 zile, polițiștii au constatat 9 infracțiuni
la regimul circulației rutiere, dintre care 4 privind conducerea unui vehicul sub
influența băuturilor alcoolice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu