„Discuții
aplicate nu le puteam avea decât la fața locului, la gara din Băile Herculane,
unde am revăzut exact starea construcțiilor amplasate în imediata vecinătate a monumentului istoric și situația juridică a
terenurilor. M-a bucurat vestea restaurării de către CFR a gării din
Băile Herculane, este și motivul pentru care ne-am mobilizat rapid
pentru că trebuie să sincronizăm momentul finalizării lucrărilor de modernizare cu
desființarea clădirilor ilegale pentru a pune, cu adevărat, în valoare un monument
emblematic pentru Caraș-Severin”, a declarat
cu această ocazie președintele Romeo Dunca.
Continuate
la sediul primăriei, discuțiile au adus în prim plan
necesitatea reglementării aspectelor urbanistice motiv pentru care
Primăria orașului Băile Herculane va iniția un nou Plan Urbanistic Zonal (PUZ)
pentru zona gării.
Gara Băile Herculane,
administrată de CNCF CFR SA, a fost inclusă în proiectul “Modernizarea/Reabilitarea a 47 de stații de cale ferate din Romania SRCF
Timișoara – Lot
Stația Băile Herculane”, proiect ce face parte din Master Planul General
de Transport al Romaniei cu finanțare prin POIM.
Actele necesare eliberării certificatului de urbanism în vederea restaurării gării au
fost depuse la Consiliul Județean Caraș-Severin la finalul lunii martie 2021.
Tot astăzi, s-a convenit ca în ceea ce priveşte zona 7 Izvoare, împreună cu Ordinul Arhitecţilor să fie propus un concurs de soluţii care să includă zonă pietonală şi piste de biciclete.
Serviciul Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu