Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 14 aprilie 2021

Lansarea Campaniei Naționale ,,Vaccinare și testare pentru învățare!”

            Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a participat astăzi, 14.04.2021, la lansarea Campaniei Naționale ,,Vaccinare și testare pentru învățare!”, acţiune derulată de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin în Sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin, în prezența secretarului de stat pentru învățământ preuniversitar, Ion Sorin.

         La această întâlnire au participat

reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, directori ai unităților de învățământ preuniversitar, reprezentanți ai Centrului Universitar UBB din Reșița, reprezentanții federațiilor sindicale din educație -  filiala   Caraș-Severin, reprezentanți ai părinților și elevilor, precum şi reprezentanți ai societății civile.

         Scopul principal al Campaniei ,,Vaccinare și testare pentru învățare!” este promovarea acțiunilor de vaccinare și testare a tuturor persoanelor implicate în actul educațional, în vederea combaterii pandemiei Covid-19, pentru a putea reveni în siguranță, fizic, la școală.

          Parteneri în cadrul acestei campanii derulate și în județul Caraș-Severin sunt reprezentanți ai autorităților publice locale și județene și ai Direcției Sanitare Publice Județene Caraș-Severin.

         Cu această ocazie, prefectul judeţului a subliniat că toate acţiunile de acest gen au ca scop asigurarea unui climat cât mai propice activităţii de învăţământ, apreciind că educaţia copiilor este una din preocupările principale ale statului în timpul pandemiei.

         Totodată, Cristian Gâfu, a ţinut să mulţumească reprezentanţilor copiilor pentru aportul acestora în lupta contra răspândirii virusului, în perioada stării de urgenţă, atât prin realizarea şi distribuirea mesaje şi clipuri video, cât şi prin  respectarea de către marea lor majoritatea  a regulilor epidemiologice în vigoare.

         Prefectul a solicitat ca în continuare elevii,  părinţii şi cadrele didactice să respecte normele de protecţie, pentru că doar aşa va fi posibil ca următorul an şcolar să debuteze în condiţii de normalitate.

         Campania Națională ,,Vaccinare și testare pentru învățare!” se derulează în perioada 8-29 aprilie 2021, în fiecare județ din România.

 

 

 

                                                                                                                   BIROUL DE PRESĂ


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu