Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 20 aprilie 2018

Tarife mai micipercepute de operatori pentru portarea numerelor de telefon


ANCOM a dezbătut și adoptat împreună cu industria, în cadrul ședinței Consiliului Consultativ din data de 19 aprilie 2018, decizia privind scăderea tarifelor percepute  de operatori pentru portarea numerelor de telefon.„Având în vedere că volumul de numere portate a crescut semnificativ, ANCOM a considerat necesară revizuirea tarifelor pe care furnizorul acceptor le datorează furnizorului donor pentru fiecare număr portat. Ne aşteptăm ca reducerea costurilor implicate de procesul de portare a unui număr de telefon să se vadă atât în creşterea numărului de utilizatori care aleg să se porteze, dar şi în ofertele furnizorilor”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreşedinte ANCOM.

Decizia va fi trimisă spre publicare în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare în 15 zile de la publicare.
Tariful de gros de portare a numerelor fixe
Tariful pentru portarea numerelor geografice, a numerelor independente de locaţieşi a numerelor nongeografice, altele decât cele destinatefurnizării de servicii de comunicații electronice la puncte mobilea fost stabilit la valoarea de 4,64 europentru fiecare număr portat, acesta fiind redus de la 7,8 euro.
Nivelul acestui tarif a fost determinat pe baza analizeicomparative (benchmark), ca medie a tarifelor de portarea numerelor la nivel de gros practicate în Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Spania și Turcia, ponderate cu numărul de linii active de telefonie la puncte fixe la data de 1 iulie 2017.
Tariful de gros de portare a numerelor mobile
Tariful pentruportareanumerelor nongeografice destinatefurnizării de servicii de comunicații electronice la puncte mobilea fost stabilit la valoarea de 2,13 euro pentru fiecare număr portat, acesta fiind redus de la5,6 euro.
Nivelul acestui tarif a fost determinat pe baza analizeicomparative (benchmark), ca medie a tarifelor de portarea numerelor la nivel de gros practicate în Bulgaria, Cehia, Cipru, Franța, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Malta, Portugalia, Serbia, Slovacia și Turcia,ponderate cu numărul de SIM-uri active la data de 1 iulie 2017.
Metodologia de calcul al tarifelor de gros
Nivelul maxim al tarifelor de portare a fost stabilit de ANCOM prin metoda analizei comparative(benchmark), pe baza informațiilor colectate de la 31din cele 37 de state membre ale Grupului Reglementatorilor Independenți (IRG).
În urma procesului de consultare publică, ANCOM a considerat relevant ca nivelul maxim al tarifelor de portaresă fie stabilit ca medie ponderatăîn raport cu numărul de linii active de telefonie la puncte fixe, pentru portarea numerelor fixe, respectiv în raport cu numărul de SIM-uri active, pentru portarea numerelor mobile, valabile la data de 1 iulie 2017, considerându-se că numărul de utilizatori este un factor cu relevanță specifică mai mare decât populația țării, aşa cum propusese inițial ANCOMîn consultare publică.
Tarifele anterioare au fost stabilite de ANCOM în anul 2010, tot pe baza unei analize comparative(benchmark).

Informațiisuplimentare
Tariful de gros pentru portarea numerelor este destinat să acopere costurile furnizorului donor generate de portarea numărului la furnizorul acceptor. Costurile de portare sunt generate de activităţile tehnice (realizarea portării numărului respectiv), operaţionaleşi administrative, precum şi de actualizarea bazelor de date locale utilizate şi a bazei de date centralizate.
Tarifele practicate până în prezent au fost stabilite în anul 2010, când se portaseră aproximativ 250.000 de numere de telefon.
În total, de la lansarea portabilității și până la sfârșitul anului 2017, aproape 4,5 milioane de numere au fost transferate între rețele, 3,7 milioane dintre acestea fiind numere de telefonie mobilă și aproximativ 700 de mii numere de telefonie fixă. 

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii(ANCOM) este institutia care protejează interesele utilizatorilor de comunicații din Romania, prin promovarea concurentei pe piața de comunicații, administrarea resurselor limitate, încurajarea investițiilor eficiente în infrastructurăși a inovației. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitați www.ancom.org.ro,www.portabilitate.roși www.veritel.ro. Pentru a testa și monitoriza calitatea serviciului de acces la internet, accesați www.netograf.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu