Până la data de 25
aprilie 2018, BEREC invită părțile interesate să-și exprime punctele de vedere
pentru a realiza o evaluare a efectelor pe care le are aplicarea Ghidului BEREC
privind accesul la internetul deschis în contextul
implementării Regulamentului european pe acest subiect.
Documentul de consultare este disponibil, în limba engleză.
Consultarea are scopul
de a colecta informațiicu privire la experiența directă a părților implicate în
aplicarea Regulamentului, după cum prevede Ghidul, începând cu 30 aprilie 2016.
Comisia Europeană va face o evaluare a Regulamentului în sine, în prima parte a
anului 2019.
Pe lângă aspectele
generale privind aplicarea Regulamentului și a Ghidului, BEREC este interesat
în special de modul în care părțile implicate au resimțit impactul Ghidului
asupra adoptării noilor tehnologii.
Punctele de vedere
primite de la părțile implicate vor fi utilizate pentru a pregăti un raport de
Opinie al BEREC pentru Comisia Europeană în legătură cu această evaluare a
Regulamentului. BEREC intenționează să publice raportul la sfârșitul anului
2018.
Procesul de consultare publică
Toate părțile
interesate sunt invitate să trimită puncte de vedere la adresa de e-mail: NN-Evaluation-Consultation@berec.europa.eu sau
prin intermediul platformei de consultare online pusă la dispoziție de BEREC la
adresa https://consultations.berec.europa.eu/en/berec până la data de 25 aprilie 17:00 CET 2018. Punctele de vedere primite după termenul
limită menționat mai sus nu vor fi luate în considerare. Este preferabil ca punctele de vedere să fie
transmise în limba engleză.
Informații suplimentare privind consultarea, inclusiv
înregistrarea pe platforma online, pot fi solicitate și la adresa: NN-Evaluation-Consultation@berec.europa.eu.
Această consultare publică se desfășoară în principal pe platforma de consultare online a BEREC https://consultations.berec.europa.eu/en/berec într-un mod care permite participanților să își prezinte observațiile, să voteze în favoare sau împotrivă sau să încarce fișiere publice sau confidențiale din fiecare secțiune.
Această consultare publică se desfășoară în principal pe platforma de consultare online a BEREC https://consultations.berec.europa.eu/en/berec într-un mod care permite participanților să își prezinte observațiile, să voteze în favoare sau împotrivă sau să încarce fișiere publice sau confidențiale din fiecare secțiune.
Toate opiniile vor fi publicate pe site-ul BEREC, ținând
seama de solicitările privind confidențialitatea și publicarea datelor cu
caracter personal. Orice astfel de solicitări trebuie clar indicate: pe
platforma online, utilizând butonul "Document confidențial" sau, dacă
este trimis prin e-mail, specificând în mod clar care sunt informațiile
considerate confidențiale.
Mai
multe informaţii sunt disponibile pe pagina de internet a BEREC, aici.
Autoritatea
Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care
protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin
promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor
limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.
Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.org.ro şi www.portabilitate.ro. Pentru a compara ofertele de
telefonie şi internet, intraţi pe www.veritel.ro. Pentru a testa și monitoriza calitatea serviciului de
internet, accesați www.netograf.ro.
COMUNICAT DE PRESĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu