Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care revin în România din mini-vacanța petrecută în Bulgaria, Grecia sau Turcia că, luând în considerare datele statistice colectate de autoritățile competente la data de 28 aprilie 2018, conform cărora prin PCTF Ruse, în Bulgaria, au intrat peste 5165 autovehicule cu turiști cetățeni români, există premisele ca la data de 1 mai 2018, la ieșirea din Bulgaria, prin acest punct de frontieră, la taxa de pod, să se creeze coloane mari de autoturisme și autocare cu turiști români, fapt ce va crea timpi măriți de așteptare la trecerea prin punctul de frontieră către România.
Se recomandă cetățenilor români, care aleg să revină în țară, prin PCTF Ruse, să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod, și anume 2 (doi) euro, în acest mod putând fi scurtați considerabil timpii de așteptare la procesarea și eliberarea documentelor justificative tip chitanțe, facturi, bonuri fiscale.
Cetățenii români pot folosi și celelate puncte de trecere a frontierei situate la frontiera româno-bulgară, precum: PCTF Kardam- PCTF Negru Vodă, PCTF Durankulak – PCTF Vama Veche, PCTF Kainardja – PCTF Lipnița (cu orar de funcționare 08:00-20:00, masa totală admisă a autovehiculelor de până la 3,5t), PCTF Silistra – PCTF Ostrov, PCTF Oryahovo – PCTF Bechet (ferry), PCTF Nikopol – PCTF Turnu Măgurele (ferry) și PCTF Svishtov – PCTF Zimnicea (ferry) – ultimele două puncte cu program de funcționare 08:00-20:00.
Agenția ”Vămi” din Bulgaria, responsabilă cu colectarea taxelor de pod la PCTF Ruse, va întreprinde măsurile necesare prevenirii formării de coloane de autovehicule și aglomerării punctului de frontieră și a zonei adiacente acestuia, manifestând o atenție deosebită pentru fluidizarea, pe cât posibil, a traficului de autoturisme și autocare. Acest lucru va putea duce la oprirea temporară a traficului greu și operarea,în condiții de urgență, a traficului ușor.
Se recomandă firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri, care tranzitează teritoriul bulgar, să ia măsurile adecvate în vederea organizării itinerariilor de deplasare și stabilirii programului de lucru al șoferilor.
Se pot obține informații privind situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare (n.a.- deocamdată doar în limba bulgară) de pe site-ul www.mvr.bg – link https://www.mvr.bg.gdgp, starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, starea actuală a drumurilor de pe aplicația gratuită LIMA (n.a.- deocamdată doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bgși non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul Agenției menționate funcționează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situațional, care colectează și sintetizează datele privind situația drumurilor republicane/publice.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://sofia.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în “App Store” și “Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Sursa: Ministerul Afacerilor Externe
Publicat de:Irina M.C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu