Judeţul
Caraş-Severin este, în această săptămână, gazda etapei naționale a Olimpiadei
de Servicii, pentru disciplinele din aria curriculară „Tehnologii”. Pentru ca
şederea oaspeţilor să fie una cât mai plăcută, organizatorii au pregătit un
program amplu. Organizatorii le-au pregătit participanţilor un program variat.
Astfel, după deschiderea oficială a Olimpiadei, după susţinerea primei probe a
concursului şi după spectacolul extraordinar de marţi seara, desfăşurat la Cinema
Dacia, elevii olimpici au avut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţii
administraţiei publice judeţene şi locale.
”Am vrut să le
vorbim oaspeţilor noştri despre judeţul Caraş-Severin şi am făcut acest lucru
prin intermediul imaginilor, prezentându-le documentarul realizat de regizorul
Sabin Dorohoi, intitulat Drumul Romanilor. În acest fel, ei au putut descoperi
o parte din frumuseţile judeţului nostru, o altă parte urmând să o cunoască în
urma excursiei programată astăzi la Cascada Bigăr, la complexul mulinologic
Eftimie Murgu, la Oraviţa, unde vor vizita cel mai vechi teatru din ţară, ori
la Ochiul Bei. Şi pentru că joi se desfăşoară cea de-a doua probă a fazei
naţionale a Olimpiadei de Servicii, le doresc tututor mult succes şi fie ca cel
mai bun să câştige!”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean
Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.
În competiţie sunt
angrenaţi 146 de elevi, din 40 de județe ale ţării și din municipiul București.
Concursul se adresează elevilor din clasele a XI-a și a XII-a de la liceele cu
profil economic, comerţ şi turism.
”Mă bucur că
judeţul nostru este gazda dumneavoastră, a celor mai buni în materie de
‚servicii’, un domeniu deosebit de important, şi sunt convins că vă veţi simţi bine
aici şi mai ales că veţi reveni într-o zi în Caraş-Severin. Vă doresc o şedere
plăcută şi succes la această fază importantă a olimpiadei!”, a afirmat
prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu, prezent la întâlnirea cu elevii.
La rândul său,
primarul Reşiţei le-a vorbit oaspeţilor despre înfiinţarea şcolii duale în
municipiul de pe Bârzava.
”De un an, noi am
instituit şcoala duală, la Reşiţa, pe diverse meserii, în colaborare cu diferiţi
agenţi economici. Am început cu 131 de elevi, în primul an, iar pentru anul
viitoar şcolar avem deja solicitări pentru 264 de elevi. Eu cred că s-a făcut o
greşeală în ultimii 10 – 15 ani, atunci când nu s-a mai pus accent pe şcolile
profesionale”, a spus primarul Ioan Popa.
Prin organizarea
acestui eveniment național s-a dorit şi o promovare a Banatului de munte, prin
prezentarea frumuseților sale naturale, a obiceiurilor și a tradițiilor locale.
”Copiii spun că
trăiesc o poveste frumoasă la Reşiţa, că sunt încântaţi şi cred că vor povesti
despre locurile şi despre oamenii de aici. De asemenea, cred că se vor întoarce
cu mult drag. Deci Reşiţa şi judeţul Caraş-Severin pot fi revitalizate şi prin
astfel de acţiuni, iar pentru aceasta este momentul să punem toţi umărul”, a
precizat inspectorul şcolar general al ISJ Caraş-Severin, prof. Ioan Benga.
Biroul de Presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu