Un cetăţean din China, prins când
încerca
Poliţiştii de frontieră din
cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sannicolau Mare au depistat un cetăţean
chinez care a încercat să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la ”frontiera
verde”.
În data de 21.08.2017, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din
cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, județul Timiș, au
declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale şi
infracţionalităţii transfrontaliere, în urma căreia au depistat o persoana care
se deplasa pe jos, dinspre Serbia spre România, în apropierea localităţii de
frontieră Beba Veche.
Persoana în cauză, de origine asiatica si care nu își justifica prezența
în zonă, a fost dusă la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cel în cauză este un
cetățean chinez în vârstă de 41 de ani. Acesta a declarat că a venit din Serbia
pe jos, pe câmp, și intenţiona să ajungă în Ungaria în căutarea unui loc de
munca și a recurs la această metodă întrucât nu deținea o viză valabilă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetățeanul chinez urmând să fie predat unei echipe operative din
cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiş, pentru luarea măsurilor legale ce se
impun.
Totodată, au fost anunţate autorităţile de
frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de
readmisie.
Autoturism căutat de autoritățile române, indisponibilizat de
poliţiştii de frontieră timișeni
Poliţiştii de frontieră din cadrul
Punctului de Trecere a Frontierei Cenad – județul Timiș, au depistat la
controlul de frontieră un cetățean român care conducea un autoturism marca Nissan
Juke, căutat de autorităţile romane.
În data
de 22.08.2017, ora 05.20, la Punctul de
Trecere a Frontierei Cenad, judetul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea
formalităţilor de control la frontieră, cetăţeanul
român Remus F., în vârstă de 27 de ani, domiciliat în
județul Gorj, la volanul unui autoturism marca Nissan Juke, înmatriculat în Belgia, an de fabricație 2015.
În urma verificărilor
specifice, poliţiştii de frontieră timișeni au constatat că autoturismul
figurează în bazele de date ca fiind bun căutat
pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile romane în urmă cu o zi.
Conducătorul auto a declarat că a obținut autoturismul de la un cetățean
român în urma unui schimb de mașini și a unei diferențe in bani şi nu avea
cunoştinţă despre faptul că acesta este căutat de autorităţi.
Drept
urmare, autoturismul, în valoare
de aproximativ 7.000 de
euro, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, urmând
ca la definitivarea cercetărilor, să fie luate măsurile legale ce se impun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu