Inspectoratul de
Poliţie Judeţean Caraş-Severin, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a
Criminalităţii şi Serviciul de Resurse Umane, continuă activităţile în cadrul
campaniei naţionale „Şi TU poţi deveni POLIŢIST” care are drept scop
promovarea, în rândul elevilor de liceu, a profesiei de poliţist şi a ofertei
educaţionale a instituţiilor de învăţământ specializate – Şcolile de Agenţi de
Poliţie şi Academia de Poliţie „A.I.Cuza”.
Astfel, 43 de elevi din două
clase de a X-a de la Liceul Teoretic „Diaconovici Tietz” au fost beneficiarii
unei activităţi de informare organizată de poliţişti, în cadrul căreia, elevii
au fost familiarizaţi cu specificul acestei meserii, avantajele profesiei de
poliţist, condiţiile de admitere şi de studiu din instituţiile de învăţământ
ale Ministerului Afacerilor Interne, având o opţiune în plus atunci când se vor
decide în privinţa propriei cariere.
În completarea acestor
informaţii, elevii au vizionat un film de prezentare a unităţilor de învăţământ
specializate şi au fost familiarizaţi şi cu paginile web ale acestora, unde pot
regăsi mai multe informaţii.
La sfârşitul
întâlnirii , poliţiştii au distribuit pliante cuprinzând informaţii utile, ca o
sinteză a celor prezentate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu