Înaltul Patronaj al Custodelui Coroanei acordat
“Galei Oamenii Timpului”
La ora 15.45, în Salonul Florentin al
Castelului Regal Peleș, Alteța Sa Regală Principele Radu va înmâna „Galei Anuale
Oamenii Timpului” certificatul de Înalt Patronaj al Custodelui Coroanei române.
„Revista Timpul”, organizatoarea galei,
a împlinit anul acesta 140 de ani de la fondare.
La ceremonie vor lua parte
personalități din viața culturală și din mediul universitar care colaborează la
revistă și contribuie la organizarea galei anuale.
Ceremonii de decorare în Holul de Onoare
La ora 16 și la ora 16.20, în Holul de
Onoare, Custodele Coroanei va decora în numele Regelui Mihai I personalități,
instituții și colaboratori ai Casei Majestății Sale Regelui, din țara noastră
și din Germania, Franța și Marea Britanie.
Va fi învestit cu Ordinul Coroana
României în grad de Comandor ÎPS Mitropolitul Teofan al Moldovei.
Decorația Regală „Nihil Sine Deo” va fi
conferită dlui Mircea Cărtărescu, ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, dlui Vasile
Moldoveanu și Societății Naționale de Cruce Roșie din România (cu ocazia
aniversării a 140 de ani de la fondare).
Va primi „Crucea Casei Regale a
României” asociația „Les petits frères des pauvres” (cu ocazia împlinirii a 70
de ani de la fondare).
Vor fi învestiți cu Ordinul Coroana
României în grad de Cavaler dl Teodor Ilincăi și dl Andrei Vandoros.
Vor primi „Medalia Custodele Coroanei”
române dl Adrian Curaj, Ministrul Educației Naționale, dna Corina Șuteu, dna
Anca Harasim, dl Dan Mocanu, dna Simona Baciu, dna Dana Pârțoc, dna Monica
Minoiu, dl. S.P. O’Mahoney, dr. Radu Dop, dl Mugurel Mărgărit-Enescu și dna
Mihaela Minu.
Vor primi „Medalia Regele Mihai I
pentru Loialitate” dna Lidia Voicu, dl Mihai Covrig, dl Mihai Kovacs și dra
Raluca Stratulat.
Alături de Custodele Coroanei se va
afla Principele Radu.
Personalitățile decorate vor fi
însoțite la ceremonie de invitați personali și membri ai familiilor lor.
Accesul presei este liber.
Primirea Prim-ministrului Guvernului României în Biroul Regelui Carol I
La ora 16.45, Custodele Coroanei și
Principele Radu vor primi în Biroul Regelui de la Castelul Pele ș pe
Prim-ministrul Guvernului României, domnul Dacian Cioloș, împreună cu doamna
Valerie Ciolos, și pe Viceprim-ministrul Vasile Dâncu, împreună cu doamna Maria
Dâncu.
Concert aniversar în Sala de Muzică
La ora 17, Camerata Regală susține un
concert dedicat celei de 135-a aniversări a Proclamării Regatului României și
zilei de naștere a Custodelui Coroanei.
Solista concertului este mezzosoprana
Alexandra Hordoan.
Repertoriul:
Parodie după Eine Kleine Nacht Music de W.A. Mozart
O mio babbino caro din opera Gianni Schicchi de Giacomo Puccini
Por una Cabeza de Carlos Gardel
La cumparsita de Gerardo Matos
Rodríguez
St Paul Suite (partea a II-a) de Gustav Holst
Habanera din opera Carmen de Georges Bizet
Blue Tango de Leroy Anderson
Over the Rainbow
din Vrajitorul din Oz de Harold Arlen
Happy
Birthday Variations
Imnul
Regal de Eduard Hübsch
Concertul se va încheia cu un
invitat-surpriză.
Camerata Regală se află sub Înaltul
Patronaj al Principelui Radu și a concertat frecvent la Castelul Pele ș și
Palatul Elisabeta.
Vor asista la concert AALLRR Margareta,
Custodele Coroanei, Principele Radu și Principesa Maria.
Accesul presei este liber.
Recepție în Salonul Italian și Salonul Maur
La ora 18, Altețele Lor Regale
Margareta Custodele Coroanei și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, se
întâlnesc cu invitații în Salonul Italian și în Salonul Maur.
Cu ocazia recepției, Custodele Coroanei
se va adresa invitaților.
Accesul presei este liber.
Sărbătoarea de la Castelul Pele ș se va
încheia la ora 19.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu