În urma percheziţiilor imobiliare au fost ridicate
în vederea confiscării cantitatea de 26.820 ţigarete (1.341 pachete) diferite
mărci, netimbrate sau cu timbru din alte state, în valoare de 14.751 lei, suma
de 5700 lei şi 300 euro.
Prejudiciul creat bugetului general consolidat al
statului, prin sustragere de la plata accizei, taxelor vamale şi TVA, se
estimează la suma de peste 20.000 lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art.
270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006.
Faţă de E.E.M., de 36 ani şi C.E., de 44 ani, ambii
din Reşiţa, s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, aceştia fiind
depuşi la Centrul
de Reţinere şi Arestare Preventivă, făcându-se propuneri pentru arestarea
preventivă, pentru alte trei persoane,
F.M., de 48 ani, din Zăvoi, C.M., de 54 ani, din Zăvoi şi C.N.M. de 57 ani, din
Drăgăşani, jud. Vâlcea, fiind propusă măsura controlului judiciar.
Pe parcursul cercetărilor poliţiştii de investigare
a criminalităţii economice au beneficiat de suportul asigurat de Serviciul de
Informaţii şi Protecţie Internă Caraş-Severin şi Biroul Operaţiuni Speciale
Caraş-Severin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu